„Sistemul nostru se prezinta, la ora actuala, ca un mozaic”, s-a concluzionat, recent, in Bucuresti, la intalnirea dintre conducerile puscariilor din tara si fostul ministru interimar al Justitiei, Teodor Melescanu. Dupa cum ne-a precizat comandantul penitenciarului Targsor, Zinica Trandafirescu, „s-a reiterat ideea ca nu exista, inca, pusa la punct o practica unitara in ceea ce priveste facilitatile acordate detinutilor. De exemplu, noi am acordat, in anul 2007, 123 de permisii, in timp ce alte unitati numai sapte sau opt”.
O alta problema ridicata a fost modul in care sunt executate pedepsele. Conform interlocutoarei noastre, „ne-am aliniat practicii europene, avand sistemul in trei variante: regim inchis, semideschis si deschis. Pe de alta parte, insa, ne confruntam cu lipsa spatiilor in care cei retinuti trebuie sa locuiasca separat”.
Si in privinta vizitelor exista, inca, o serie de controverse. Conducerile unor penitenciare au considerat drept legale vizitele „interpuscariale” (intre detinutii din diverse inchisori), in timp ce, la altele, s-a permis acest lucru numai in incinta unitatii (mama si fiica, de exemplu). In alte locasuri, a fost permis accesul sotului, aflat in detentie la alta unitate, la sotie, care are domiciliul fortat la Targsor. Parerile au fost impartite, iar acest lucru a fost cauzat de faptul ca Regulamentul de aplicare a pedepsei inchisorii nu stipuleaza, clar, in ce conditii se pot efectua aceste intalniri.
In fine, printre alte probleme care ar putea suporta imbunatatiri a fost si aceea a curtilor destinate plimbarii detinutilor. „Corpurile de cladire sunt astfel amplasate incat nu exista locuri de plimbare separate pentru fiecare categorie”. Iar la intalnirea directorilor de inchisori s-a facut vorbire despre o reorganizare a acestora, ceea ce ar necesita fonduri pentru reconstructia…puscariilor.
Problemele ridicate au fost auzite si de catre reprezentanti ONG-urilor, conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor si alte persoane fizice sau juridice interesate.
(F.T.)














