Optsprezece ani de la „caderea” comunismului in Europa. La tot atatia, in Romania cineva isi poate sarbatori majoratul. Romania – la majorat. Romania recenta s-a nascut nu prin caderea vreunui zid, ci prin caderea a doua capete – sotii Ceausescu. Si daca peste tot, aiurea, in Europa se petrece ceva, numaidecat Romania nu trebuie sa se vada la coada. Romania trebuia, deci, „sa-si spele” imaginea: nu doar sotii Ceausescu au fost cei judecati, ci toti cei implicati in „propasirea” comunista. Si daca Romania a fost prinsa de catre doamna Europa fumand in toaleta, anume, cu o mare problema a imigrantilor cersetori, Romania, proaspat intrata in Uniune, este precum catelul din fabula, prinsa cu rata-n gura: lustratia si decomunizarea. Nicio tara a fostului bloc comunist, noteaza Le Monde (n.n. – 10 iulie 2007), nu a reusit sa aplice metoda „adevar si conciliere”. Le Monde scria, asadar, ca Romania si Bulgaria intarzie deschiderea arhivelor comunismului, desi CNSAS-ul reusise sa obtina aproape doua milioane de dosare. Ce s-a intamplat intre timp? Ce se intampla acum cu Romania proaspat ajunsa la majorat? Le Monde mai aminteste si faptul ca presedintele T. Basescu afirma ca „Romania nu intra in UE, daca nu deschidea arhivele fostei Securitati”. Si-atunci, de ce a fost CNSAS invinuit ?
Evident, multi au luat decizia Curtii Constitutionale ca fiind o decizie politica, un „aranjament politicianesc”, chiar un „afront adus democratiei in Romania”, sau „reintoarcere la practicile regimului comunist”. CCR a declarat, precum stim, „neconstitutionala” legea CNSAS. In fond, s-a petrecut intocmai ceea ce era, intr-un fel, „normal” sa se intample in Romania; daca oricare institutie se schimba in functie de regimul guvernarii, daca totul este negociabil si interpretabil, CNSAS statea ca o exceptie ciudata, cu un rol neclar si paralel. Desigur ca CCR are rolul unui tribunal si este, in fond, un tribunal – dar aici a fost judecata nu doar o simpla lege, ci o intreaga institutie, si, mai ales, doua milioane de dosare. Ca prin farmec, printr-o simpla decizie, soarta a doua milioane de dosare a fost stabilita.
Curtea a constatat, asadar, ca Legea de organizare si functionare a Consiliului l-a transformat pe acesta intr-o putere judecatoreasca paralela. Dar orice institutie a statului roman este dotata cu o anume autonomie si aceasta „autonomie” institutionala se refera la abilitatea institutionala de a-si putea lua anumite decizii particulare. In fond, oare nu orice decizie a unei institutii este o decizie discriminanta si, deci, o judecata ? CNSAS a fost considerat, prin decizia CCR, in „neconformitate cu Constitutia” – si anume, este vorba despre atributiile CNSAS de a face cercetari si de a da verdicte „ca” o instanta de judecata. Dar, daca la CNSAS s-au dat dosare, pentru ce s-au dat aceste dosare ? Nu cumva pentru a face cercetari? Si daca se fac cercetari, referitoare la dosarele unor persoane, nu este logic ca CNSAS trebuie sa faca si cercetari asupra unor persoane? Dar ce fel de cercetare asupra unor persoane ar fi aceea daca in privinta persoanelor cercetate nu se face dovada „cercetarii” ? Iar dovada cercetarii nu se poate face decat printr-un verdict. Poate ca si astazi ar fi fost la fel de „constitutional” CNSAS, daca verdictele ar fi fost favorabile tuturor persoanelor cu dosare verificate – adica „nimeni n-a facut politie politica”. Da, este adevarat ca CNSAS dadea verdicte, dar nu orice verdict este unul juridic. I se reproseaza CNSAS ca da verdicte persoanelor fara ca acestea sa aiba putinta de a se apara. Cu toate acestea insa, si CNSAS a fost, la randul sau, „condamnat” de catre CCR, fara ca sa aibe posibilitatea de a se apara. In felul acesta, ne gandim, oare nu poate fi acuzata de „neconstitutionalitate” insasi Curtea Constitutionala, pe baza aceleiasi acuzatii – si anume, ca, in loc de a face parte din aceeasi putere judecatoreasca a Romaniei, se constituie ca o putere judecatoreasca separata? Daca nu, atunci CNSAS trebuia sa aiba dreptul la avocat.
Un avocat al CNSAS ar fi putut foarte clar sublinia: da, CNSAS da „verdicte”. Acestea nu erau insa juridice – ci doar morale; verdictul «politie politica» este unul moral. De aceea, este cu neputinta ca CNSAS sa fie conceput ca putere judecatoreasca separata. Exista o diferenta majora intre un „verdict in vederea unei pedepse” – care este propriu puterii judecatoresti – si un „verdict ca rezultat al unor cercetari”, care se poate gasi, uneori, cu functie morala. Desigur, ca daca lucrurile ar putea sta si altfel, atunci nu doar biserica, ci religia universala ca atare, ce functioneaza „constitutional” de cateva mii de ani incoace, ar trebui declarate „neconstitutionale”, si astfel desfiintate, pentru ca „dau verdicte” in numele unui Dumnezeu, pentru ca indica „pacatosenia” umana, fara ca individul sa poata sa se judece si sa-si cheme astfel un avocat.
Mihai C. MIHAI
