CE a acceptat varianta de calcul a taxei auto propusa de Guvern

Formula de calcul a taxei de prima inmatriculare prezentata, ieri, la Bruxelles, de catre oficialii romani a fost acceptata de Comisia Europeana, a declarat Adrian Ciocanea, sefului Departamentului pentru Afaceri Europene. “Se apreciaza ca documentele prezentate de oficialii romani sunt in linie cu legislatia Europeana“, a spus Ciocanea. Cu toate acestea, a mai explicat el, au mai fost solicitate niste “corectii colaterale” care trebuie transmise saptamana viitoare la Bruxelles. Acestea nu se refera la cifrele prezentate ci la unele aspecte procedurale. “Prima corectie necesara se refera la o mai buna clarificarea a posibilitatilor de contestare – pentru cetateni”, a spus Adrian Ciocanea. A doua corectie se refera la o mai buna justificare a modului cum a fost gandita “grila” de procente. “In aceste conditii, este foarte posibil ca procedura de infringement sa fie suspendata“, a mai declarat secretarul de stat. O varianta finala a actului normativ, care include aceste corectii, va fi promovata sub forma unei Ordonante de Urgenta pana la 31 ianuarie.

In Mexic – autobuze speciale pentru femei

Autobuze interzise barbatilor, o data la o jumatate de ora. Autoritatile mexicane au hotarat sa introduca astfel de vehicule pe liniile de transport in comun foarte aglomerate, sperand sa combata cazurile de hartuire sexuala. Potrivit oamenilor legii, 14% dintre cazurile de hartuire sexuala, abuzuri si violuri au fost comise, anul trecut, in mijloacele de transport in comun, adica in metrou si autobuze. Masura a fost extinsa si la trenurile subterane, primele trei vagoane fiind rezervate femeilor, tot la orele de varf.

A reaparut ciuma

Ciuma bubonica, boala care a ucis milioane de oameni in Evul Mediu, a aparut din nou. Profesori de la Universitatea din Liverpool, citati de BBC, sustin ca 200 de cazuri au fost inregistrate oficial in ultimii zece ani, in intreaga lume. Numarul imbolnavirilor este in crestere in Statele Unite si pe continentul african. Desi nu vorbim de foarte multe cazuri, specialistii britanici sustin ca nu trebuie sa neglijam pericolul. Institutul francez de Supraveghere Sanitara are insa un bilant mai ingrijorator – peste 38.000 de cazuri de ciuma, dintre care trei mii de decese, au fost inregistrate in 25 de tari, intre 1989 si 2003. Cele mai afectate continente sunt cel african, cu peste 80% din cazuri, si Asia. Profesorii britanici sustin ca ciuma bubonica este raspandita, in special, de rozatoare si de insectele parazite care traiesc pe corpul uman. Daca nu este tratata la timp cu antibiotice, boala se manifesta violent si duce la moartea pacientului, in numai cateva zile. De-a lungul istoriei, ciuma, cunoscuta si sub numele de ”moartea neagra”, a facut peste 200 de milioane de victime pe toate continentele.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorFOTBAL