Siberia se afla in stare de alerta, in conditiile in care meteorologii au avertizat ca temperaturile ar putea scadea pana la minus 55 de grade Celsius, a anuntat Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta. Potrivit ministerului, pana in 21 ianuarie sunt asteptate situatii de urgenta in Iakutia (Extremul Orient rus) si alte regiuni din Siberia (Altai, Buriatia, Lacul Baikal). Autoritatile avertizeaza ca sunt asteptate temperaturi extrem de scazute, care ar putea duce si la pene de curent electric, dificultati in functionarea retelei de transport si distrugerea constructiilor fragile, din cauza inghetului. La Iakutk, capitala Iakutiei, mercurul din termometre a coborat deja pana la minus 42 de grade Celsius. Temperatura medie pentru luna ianuarie in marile orase siberiene este intre minus 15 si minus 39 de grade Celsius. Doua persoane au murit deja de frig in zona Irkutk, au anuntat posturile ruse de televiziune. Peste alte 30 de persoane au fost internate cu degeraturi ale membrelor.














