Aproape 1.800 de pescari sunt in continuare dati disparuti in Bangladesh, la sase zile dupa o furtuna deosebit de violenta in Golful Bengal. Capitala tarii, Dhaka, este inca paralizata din cauza inundatiilor. Pana acum au fost confirmate mai bine de 170 de victime ale intemperiilor, atat in Bangladesh, cat si in India. Furtuna de saptamana trecuta a izbucnit pe neasteptate, in timp ce sute de vase pescaresti se aflau in larg. Unele au reusit sa ajunga la tarm, cu ajutorul pazei de coasta. Dar cateva sute de mici ambarcatiuni lipsesc, si acum, de la apel. Militarii continua cautarile, mai ales ca printre cei disparuti se numara si un comandant de rang inalt din marina. Dar autoritatile nu mai au prea multe sperante sa gaseasca supravietuitori. Furtuna a lasat fara adapost aproape 400.000 de oameni in Bangladesh si in regiunile vecine ale Indiei. Cel mai greu loviti sunt saracii, care se plang ca nimeni nu le-a venit in ajutor. La Dhaka, strazile s-au prefacut in canale, unde apa le ajunge oamenilor pana la genunchi. Haosul a cuprins intregul oras. Bangladesh, tara situata in delta Gangelui, este lovita in fiecare an de furtuni si inundatii. In 1991, 15.000 de oameni au pierit intr-un violent ciclon.