
Radu Popescu se intoarce la conducerea RATP Ploiesti
• Municipalitatea are dreptul la recurs
Radu Popescu va reveni, de astazi, la sefia Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Ploiesti. La sfarsitul saptamanii trecute, Tribunalul Prahova i-a dat acestuia castig de cauza, prin anularea dispozitiei de concediere din functia de conducere a regiei, emisa de primarul Ploiestiului, pe data de 1 aprilie a.c. Pronuntarea hotararii instantei inseamna si revenirea pe functia detinuta anterior – cea de director general. Reintoarcerea lui Radu Popescu in fruntea RATP survine dupa sapte luni de proces, acesta contestand, in instanta, concedierea sa. „Conform solutiei pronuntate de catre Tribunalul Prahova, maine (astazi n.n.) la ora sapte fara cinci voi fi la sediul RATP Ploiesti, unde imi voi relua activitatea, ca director general – ne-a declarat, ieri, Radu Popescu. Imediat ce voi ajunge la birou, primul lucru pe care il voi face va fi sa transmit Primariei Ploiesti un facsimil cu decizia pronuntata de instanta, ceea ce va insemna faptul ca mi-am reluat activitatea.” Intrebat daca pentru revenirea sa este nevoie, eventual, de o decizie a primarului, Radu Popescu a raspuns:”Nimeni nu este mai presus de lege. Decizia instantei a fost clara – anularea dispozitiei emise de primar si reintegrarea in functia detinuta anterior. Insa, in termen de 10 zile de la comunicare, se poate declara recurs”. Despre acest ultim aspect al posibilitatii municipalitatii de a declara recurs, ne-a facut precizari Magdalena Mazalu – secretarul Primariei Ploiesti. Aceasta ne-a declarat:”Astazi (ieri n.n.) nu am primit niciun document oficial legat de acest caz. Daca instanta a decis reinstalarea lui Radu Popescu in functie, municipalitatea este obligata sa respecte acest lucru. Insa, vom face recurs”.
Conform informatiilor primite de la Tribunalul Prahova, instanta a mai obligat municipalitatea sa-i restituie lui Radu Popescu si drepturile salariale pierdute de la data concedierii lui pana la reinstalare.
Reamintim, instanta i-a dat castig de cauza lui Radu Popescu si in cazul unui alt proces intentat conducerii municipalitatii, cel legat de suspendarea sa din functie, pe perioada lunii martie a.c. In acest caz, in urma recursului, autoritatile locale au fost obligate si la plata a 1000 lei – cheltuieli de judecata.
N.Dumitrescu














