Ministerul Administratiei si Internelor va propune Guvernului amanarea, pana la 1 decembrie, a intrarii in vigoare a noului Cod Rutier, prevazut initial sa se aplice de la 21 septembrie a.c.
Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) intentioneaza introducerea procedurii de constatare amiabila, in cazul tamponarilor usoare. Potrivit procedurii de constatare amiabila, soferii nu vor mai fi obligati sa se prezinte la politie in urma unui accident, daca acesta nu s-a soldat cu victime, iar soferii implicati au convenit in ceea ce priveste conditiile si responsabilitatea producerii accidentului.
Intr-o astfel de situatie, soferii ar urma sa se prezinte direct la societatea care a incheiat polita de asigurare.
Potrivit statisticilor oficiale, in primul trimestru al acestui an, au avut loc 42.225 de tamponari usoare. Dintre acestea, aproximativ 60 la suta au avut loc in circumstante care ar intra sub incidenta noii reglementari propuse de Ministerul Administratiei si Internelor.
MAI precizeaza ca prorogarea termenului de intrare in vigoare va face posibila popularizarea modificarilor aduse de noul Cod Rutier si de regulamentul de aplicare a acestuia.