Cu vreo 30 de ani in urma, iesind din cofetaria de la parterul Hotelului Prahova, unde petrecusem aproape o ora agreabila ascultand amintirile profesorului Toma Negulescu si mergand pe strada M. Kogalniceanu (vechea Strada Franceza), pe partea stanga, mi-a aratat un edificiu:
– Acolo a stat Ionel Fernic. Am fost pe la el… Am receptionat faptul, mi s-a parut important. Mult mai tarziu cand am voit sa scriu despre Fernic (iunie 2001) mi-am dat seama ca fatadele edificiilor s-au schimbat complet si nu mai sunt sigur unde era apartamentul in care a locuit aproape trei ani (1927-1930).
Ne grabim sa spunem – inainte ca vreun cititor sa se intrebe – cine a fost Fernic. S-a nascut la 21 mai 1901, la Targoviste. Si-a petrecut copilaria si adolescenta in mai multe orase – in special la Galati – unde si-a facut studiile preuniversitare, urmate de absolvirea Conservatorului din Bucuresti. A fost un extrem de productiv compozitor, autor a zeci de romante. A fost un ziarist cu multa verva, cu spirit polemic, dar si cu bun simt, si un scriitor de remarcabil talent, poet si prozator. A indragit si aviatia sportiva, devenind un indraznet pilot si parasutist, obtinand mai multe brevete si cucerind o serie de premii. S-a stins din viata la 22 iulie 1938, intr-un stupid accident de aviatie, cand nu pilota el, ci un profesionist si cand tocmai fusese decorat cu “Virtutea aeronautica“.
Avea la Ploiesti un unchi, mare om de afaceri, presedintele Camerei de Comert si Industrie, Gh.Fernic, pe care il vizita adesea, placandu-i atmosfera culturala si mondena din oras. Cand s-a stabilit in Ploiesti, nu a acceptat gazduirea unchiului sau. Fire boema si independenta, a preferat sa inchirieze un mic apartament la etajul II al imobilului de langa cofetaria “Regina Maria”.
Rasfatat fiind de tineretul ploiestean si in special de cel feminin pentru aspectul lui placut, dar mai ales pentru firea lui vesela si optimista, pentru talentul cu care canta sau recita, apartamentul lui a fost locul multor amintiri de neuitat..
Aici – la Ploiesti – a compus mai multe romante pe versurile sale, care au ajuns mai tarziu slagare si pe care le-a lansat chiar el cantandu-le, acompaniindu-se la chitara. Asa a fost “Iubesc femeia”, ramasa de neuitat sau, “Nu te mai pot iubi, femeie” cu versurile repetate si fredonate de mii de tineri: “Mi-e dor de gura ta fierbinte/ De sarutarile-i perverse…”.
La Ploiesti, Fernic a trait in principal din gazetarie. Mai intai il gasim prim-redactor la “Actiunea Prahovei” a lui Nicolae Dinu, facandu-se repede cunoscut cetatenilor. Dupa doua luni insa, in urma unor disensiuni cu directorul, pleaca de acolo si scoate “Dreptatea Prahovei”, “organ de lupta darza si cinstita“ cu el ca director si cu o colaborare numeroasa si aleasa. Paralel cu aceasta, n-a putut uita ca trasatura principala a talentului sau era umorul si a scos cateva numere din “Fituica” si apoi, aproape doi ani, saptamanalul “Sa nu te superi ca glumesc”. Erau aici versuri lirice, satirice, schite, anecdote, catrene, caricaturi, cronici cu un pronuntat spirit critic etc.
In Ploiesti, Fernic a avut si doua aparitii editoriale notabile: volumul de versuri “Prapastii” (oct. 1928) si traducerea (din frantuzeste) a “Catrenelor lui Omar Khayyam” (octombrie 1930).
Paul D.POPESCU
