Un studiu realizat de grupul ORICUM, la cererea British Council, a scos la iveala niste concluzii contrariante. Printre modelele tinerilor intre 15 si 25 de ani se numara personalitati din toate timpurile si toate domeniile: de la Bill Gates la Angelina Jolie, de la Traian Basescu la Sharon Stone si de la Iisus la Hitler. Studiul, realizat pe 99 de subiecti din 6 orase ale tarii, in primavara acestui an, a constatat ca elevii si studentii de azi se considera stresati, egoisti, rebeli, moderni, efervescenti si materialisti. Pe parintii lor, tinerii ii caracterizeaza drept o generatie rupta de realitate, comunista, serioasa si linistita, intr-un cuvant: expirata.
Potrivit studiului, care nu se vrea reprezentativ la nivel national, ci doar orientativ, tinerii dau importanta cuvenita educatiei, insa nu celei obtinute in scoli, pe care o considera nesatisfacatoare. Actualul sistem de invatamant nu raspunda nevoilor si dorintelor tinerilor intervievati. Atunci cand scoala si profesorii ii dezamagesc pentru ca le ignora parerile sau sunt subiectivi in acordarea notelor, tinerii recurg la Internet si Discovery Channel.
De altfel, tinerii cred ca tehnologia este primordiala, studentii declarandu-se chiar dependenti de computere.