Procesele de privatizare din domeniul petrolului au fost unele de cedare catre alte state
Romania a reusit sa ia decizii ce i-au modificat statutul, dintr-o tara cu o puternica si importanta baza de titei si gaze naturale, intr-una care nu mai dispune de resurse proprii, a declarat Radu Berceanu, vicepresedinte PD, intr-o conferinta de presa pe tema vanzarii pachetului majoritar de actiuni Rompetrol, companiei de stat petroliere din Kazahstan.
Romania nu mai are la ora actuala posibilitatea de a-si construi o politica proprie in ceea ce priveste petrolul – o resursa importanta, care genereaza chiar razboaie, spune acesta. S-a mers pe conceptul de privatizare in acest domeniu, insa aceasta nu a fost facuta corect, iar procesul de privatizare s-a transformat intr-unul de cedare catre alte state, explica Berceanu.
Intreaga rezerva de titei si petrolul au trecut in administratia altor state, care se vor ocupa de siguranta noastra energetica.
Acesta considera ca Petromul, de exemplu, a fost vandut pe o suma mult mai mica decat profitul pe care l-ar fi putut genera. Mai mult, odata cu privatizarea acestuia, s-au cedat si toate resursele de titei exploatate, catre investitorul austriac. Ofertele de privatizare Petrom nu au fost de la inceput suficient de serioase, considera democratul.
Legea privatizarii a fost folosita in asa fel incat raspunderea sa nu revina nimanui. Atat Guvernul, cat si Parlamentul – prin lege – au fost scutite de a fi trase la raspundere, declara acesta.
Si in sistemul energiei electrice situatia este asemanatoare, deoarece nu exista un sistem concurential, care sa determine scaderea preturilor pe piata. Si aici am privatizat, dand la alte state, spune Berceanu.















