Daca saptamana trecuta pareau ceva mai rezervati, cel mai mare premiu din istoria Loteriei Romane – de 10 milioane de euro – nu i-a lasat indiferenti nici pe prahoveni. In ultimele saptamani, veniturile agentiilor din judet au crescut de patru-cinci ori, acestea ajungand in jurul sumei totale de 1.500.000 lei pentru aceasta saptamana. Numai de la o saptamana la cealalta s-a inregistrat o crestere a incasarilor de 25%. Cei mai multi jucatori sunt in Ploiesti, dar si in Sinaia, Campina si Valenii de Munte, unde agentiile din centrele oraselor au incasari peste media normala.
In general, prahovenii prefera variantele simple de cate sase numere, dar se joaca si scheme reduse predefinite (pe cod) de la 9 pana la 16 numere.
Datorita succesului inregistrat acum cateva saptamani de o agentie din Ploiesti, unde s-a castigat marele premiu pe un bilet la care jucasera 10 persoane, ploiestenii au inceput sa joace si bilete colective. Mai mult, agentia respectiva si-a triplat si veniturile in ultimele saptamani, dupa cum ne-a confirmat o vanzatoare. Biletele colective se joaca in general pe sume cuprinse intre 200 – 50.000 lei.
Majoritatea celor care spera sa castige premiul pus la bataie de Loterie sunt jucatori ocazionali, acestia fiind influentati de suma mare de bani, dar si de publicitatea care se face prin mijloacele mass-media.
Milioanele sau chiar miliardele jucate de catre unii in speranta castigarii marelui pot nu trebuie sa descurajeze pe nimeni. Dupa cum ne spunea una dintre vanzatoarele de la o agentie loto „premiul cel mare se poate castiga si cu o varianta simpla, pentru care se plateste ceva peste 4 lei”.
Camelia NASTASE














