Caruta taxelor si a impozitelor s-a rasturnat in Romania
Romanii se pot angaja relativ usor in campul muncii, conform unui studiu efectuat de Banca Mondiala pe tema reformelor operate de tara noastra in domeniul legislatiei muncii. Potrivit acestuia, pe o scala de la 0 la 100 – in care 0 inseamna foarte bine – tara noastra a obtinut 30 de puncte. Mult mai bine se situeaza salariatii romani, fata de cei din alte tari, si in privinta concedierilor, in sensul ca legislatia muncii ii permite celui disponibilizat sa castige adeseori in instanta un eventual proces intentat patronului. In schimb, atunci cand isi dau oamenii afara, angajatorii pierd mult mai putini bani, in raport cu cei din alte tari. „In Romania, costurile angajatorului pentru indepartarea unui salariat indezirabil echivaleaza, in medie, cu leafa pe trei saptamani a disponibilizatului. In alte state insa, precum Argentina sau Egipt, aceste costuri echivaleaza cu castigul pe sase luni”, declara avocatul Andrei Savescu, participant la realizarea studiului Bancii Mondiale.
Studiul vorbeste, insa, si de greutatile intampinate de salariatul roman la locul de munca. Una dintre acestea se refera la faptul ca, firmele si angajatii trebuie sa plateasca la stat nu mai putin de… 89 de taxe si impozite, „fapt care situeaza Romania pe locul V in lume, dupa Congo, Ucraina, Belarus si Uzbekistan” ! De asemenea, angajatii romani au, adeseori, probleme si cu negocierea contractului de munca, in special in privinta stabilirii salariului si a programului de lucru care, in unele sectoare, este „infernal”. Autorii studiului cred ca aceasta situatie se intalneste, de regula, in sectoarele unde cererea depaseste cu mult oferta locurilor de munca disponibile, caz in care patronii sunt inflexibili, impunandu-si doar propriile conditii.
C. DUMITRU














