Olaritul a ajuns, in prezent, un mestesug care ii mai atrage doar pe turistii si pe cei straini. Multi mesteri se zbat in saracie si isi vand ulcelele pe sume ridicole. La Potigrafu, cu toate ca locuiesc cei mai buni olari din zona, acestia rivalizand chiar cu cei din Horezu, traditia incepe sa se piarda incetul cu incetul. Cine nu a auzit de Potigrafu, de oalele si strachinile din lut, de ghivecele lucrate cu maiestrie?! Insasi denumirea satului reflecta indeletnicirea de baza a locuitorilor – olaritul. “Potigraful” vine de la cuvantul grecesc “potir” care inseamna vas de lut lucrat cu mana, si “grafos” – cel care scrie vasul.
Satul prahovean era cunoscut, inainte de 1989, pentru comunitatea olarilor, dar acum doar cativa au ramas credinciosi unei traditii de sute de ani. Nicolae Postelnicu practica inca, la aproape 70 de ani, o meserie pe care a invatat-o inca din anii copilariei. “In 1960, cand nu aveam mult peste 20 de ani, mi-am scos autorizatie, cu toate ca, inca de la 14 ani imi ajutam parintii. In meseria noastra se foloseste numai un anumit fel de pamant, care trebuie ales cu atentie. Lutul il aducem de la cariera, pe urma il taiem si il calcam. Se transforma in bulgari si apoi se da la roata”, ne-a declarat olarul.
Cu toate ca este o meserie frumoasa, cere sacrificii: “Toti suntem bolnavi de oase, avem reumatism, pentru ca stam mereu cu mainile in apa si pamant”, ni s-a plans sateanul.
Aparitia plasticului “ucide” traditia
Dumitru Gheorghe (51 de ani), reprezentantul ultimelor generatii de olari din Potigrafu, se declara mahnit de aparitia produselor sintetice; “Din aceasta meserie se putea trai decent, dar de cand au aparut obiectele din plastic, cererea a scazut considerabil. Pe o ceasca iau 1.700 de lei vechi, iar pe un ghiveci maximum 10.000 de lei vechi. Numai lemnele pe un an pentru arderea vaselor ma costa cateva zeci de milioane de lei”.
Tatal sau, Grigore Gheorghe, olar de peste o jumatate de secol, ne-a relatat ca, preturile la care mesterii olari isi vand produsele sunt ridicole, desi obiectele de artizanat sunt apreciate peste hotare. “Am avut contracte cu strainatatea, cu Olanda si Germania, dar in ultimul timp le vindem artistilor plastici, care le cumpara pentru a le picta in diverse modele si culori.”
Secretele meseriei sunt pastrate cu strasnicie de mesteri, asta si pentru ca, dupa cum ne-au explicat olarii potigrafeni, fiecare moment din procesul de fabricatie conteaza. Daca pana in 1989, in Potigrafu, erau peste 60 de mesteri populari, in prezent doar sase mai practica aceasta meserie, care este pe cale de disparitie.
Prin anii ‘80 europenii erau incantati de fumusetea si utilitatea oalelor de diverse forme si marimi realizate din lut, dar noile tehnologii pun, tot mai mult, in umbra, vechiul mestesug.
Un lucru devine tot mai evident, in doar cativa ani, la Potigrafu – recunoscut ca un important centru de olarit din tara – se va stinge tot mai mult traditia.
Ana-Maria DRAGOMIR
