Un tren Sageata Albastra care circula pe ruta Bucuresti-Brasov, a intarziat, ieri, 25 de minute dupa blocarea sistemului de franare, in zona localitatii Azuga. „Automotorul a mers cativa kilometri cu frana ajustata din cauza faptului ca, probabil, un sabot a prins o piatra si a inceput sa iasa fum. Conductorul a oprit trenul si a remediat defectinuea, garnitura reluandu-si parcursul cu o intarziere de 25 de minute”, a declarat directorul general al CFR Calatori, Alexandru Noaptes. Conform acestuia, niciun calator nu a avut de suferit in urma incidentului.