In timpul verii credinciosii de la tara isi duc traiul mai mult in mijlocul naturii. De dimineata pana seara si de foarte multe ori si in timpul noptii, la lumina lunii, ei se infratesc cu pamantul prin munca. Acolo iau seama cum creste spicul de grau si se pregateste pentru rod.
Strangand roadele de pe camp, ei isi dau seama ca in fiecare rod, in fiecare bob de grau este o impletire tainica intre stradania omului, sudoarea fruntii lui si binecuvantarea lui Dumnezeu, care da ploaie la buna vreme si lumina binefacatoare a soarelui.
Cand seamana sau cand culege roadele, credinciosul de la tara isi descopera fruntea si indreapta un gand, o rugaciune de cerere sau de multumire lui Dumnezeu.
Relatand minunea inmultirii painilor, Sf. Evanghelist Ioan ne arata ca Mantuitorul a vorbit cu prilejul acesta, nu numai despre painea care satura trupul ci si despre „Painea vietii”. Auzind aceste cuvinte, multimile au zis: „Doamne, da-ne, totdeauna, painea aceasta”. Daca suntem datori sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ca ne da painea cea de toate zilele, cu atat mai mult suntem datori sa-I multumim ca ne-a trimis din cer „Painea cea cereasca”, pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos.
Ca sa devina Painea vietii, Hristos S-a jertfit pe Sine, si S-a daruit pentru noi. El primeste de buna voie sa Se jertfeasca pentru noi pe cruce si sa ni se dea ca Paine a vietii vesnice, dar in acelasi timp, El ne cheama si ne ajuta permanent ca sa fim si noi paine pentru toti semenii nostri. Sa se simta, mereu, prezenta noastra langa ei si cu ei, ca prezenta unei hrane de care au nevoie, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin !
Pr. Stefan Al.SAVULESCU
