Familiile copiilor libieni contaminati cu virusul HIV au acceptat compensatii financiare, ceea ce va permite un deznodamant amiabil in cazul asistentelor bulgaroaice condamnate la moarte in Libia.
Acordul satisface ambele parti si va pune capat crizei internationale. Cinci infirmiere bulgaroaice si un medic palestinian au fost condamnati la moarte de doua ori, in 2004 si 2006, pentru infestarea a 438 de copii cu virusul care provoaca SIDA. 56 dintre acestia au murit.
Anuntul ca familiile au acceptat compensatiile financiare a fost facut de fundatia condusa de fiul cel mare al liderului de la Tripoli, chiar in ajunul pronuntarii verdictului definitiv in acest proces, de catre Curtea Suprema de Justitie a Libiei. Este de asteptat ca instanta suprema libiana sa comute acum pedeapsa capitala, pronuntata pentru cei sase acuzati, in pedepse cu inchisoarea.
Banii care vor fi acordati familiilor libiene provin dintr-un fond special creat de Sofia si Tripoli in 2005, sub egida Uniunii Europene. Inca de la declansarea scandalului, in 1999, cei sase acuzati au pledat nevinovat si sustin ca marturiile care ii incrimineaza au fost obtinute sub tortura.














