Cine crede ce spune Guvernul, anume ca numarul cazurilor de munca fara forme legale a scazut, in ultima perioada de timp, se insala amarnic. Numai in prima jumatate a anului in curs, de pilda, angajatii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Prahova au depistat, in urma verificarilor efectuate, 165 de persoane care lucrau la negru, fata de 130, in perioada similara a anului precedent. Chiar daca firmele gasite in neregula si-au incasat amenzile de rigoare (insumand 272.500 de lei), nimeni nu poate garanta ca acestea vor angaja, de acum incolo, lucratorii de care au nevoie numai in baza unui contract individual de munca. Fenomenul muncii la negru este intalnit, indeobste, in domenii precum constructiile, alimentatia publica, taximetrie, confectii textile, morarit-panificatie, prelucrarea lemnului. „Cu putin timp in urma, ne-am prezentat la sediul unei firme care avea in functiune mai multe gatere de fabricat cherestea si despre ai carei muncitori aveam informatii ca lucreaza la negru. De cum ne-au zarit, insa, acestia au rupt-o la fuga, cu drujbe cu tot, incercand sa sara gardul societatii. Spre ghinionul lor, insa, fugarii au fost repede retinuti de jandarmii aflati cu noi”, ne-a precizat Adrian Vasile, sef de serviciu in cadrul ITM Prahova.
D. CONSTANTIN














