UE are tot mai multi adepti

Sustinerea cetatenilor fata de Uniunea Europeana a atins cel mai inalt nivel de dupa anii ’90, arata un recent eurobarometru. Potrivit sondajului, 59% dintre cei chestionati au declarat ca este benefic pentru tara lor faptul ca fac parte din UE – cel mai mare procent de dupa 1991. In acelasi timp, blocul comunitar se bucura de sustinerea a 57% dintre cei care au raspuns sondajului- cea mai mare din 1994. Cei mai ferventi sustinatori ai Uniunii sunt danezii – 77%, irlandezii – 76% si luxemburghezii -74%. Intre timp s-a inregistrat cea mai puternica scadere a increderii in UE in tari ca Cehia (de la 51% in toamna lui 2006 la 46% in prezent) si in Letonia (de la 43% la 37%). Pe de alta parte, sunt cetateni ai UE care spun ca tara lor mai mult a pierdut decat a castigat de pe urma aderarii. De exemplu, in Ungaria 52% considera ca statul a pierdut in urma aderarii la UE, iar 40% spun ca a avut de castigat, in Cipru procentele sunt 46% la 44%, iar in Marea Britanie 44% la 43%. Eurobarometrul mai arata ca 66% dintre europeni sunt de acord cu o Constitutie comuna a statelor membre. Totusi, ideea are cei mai putini sustinatori in Marea Britanie (43%), Danemarca (45%) si Suedia (47%). Studiul apare cu doar o zi inaintea Summit-ului European de la Bruxelles unde statele membre UE vor incerca sa ajunga la un acord in privinta Tratatului Constitutional.

Fostul premier palestinian si-a facut guvern

Potrivit analistilor, infrangerea gruparii Fatah, loiala presedintelui Autoritatii Palestiniene, Mahmud Abbas, a fost partea usoara a planului pus la cale de Hamas. Liderii radicali se confrunta, in prezent, cu problema controlarii unui teritoriu lipsit de orice sprijin financiar, economic sau diplomatic. Si aceasta nu numai din partea Israelului sau a Occidentului, dar si a Cisiordaniei, unde se afla cabinetul de urgenta instalat de presedintele Abbas. Haniyeh considera insa ca guvernul de uniune nationala pe care l-a condus timp de 3 luni este in continuare singurul Executiv palestinian legitim. Haniyeh a condus prima intalnire a propriului guvern instalat de el in Fasia Gaza. In acelasi timp, sute de palestinieni ingroziti spera sa obtina permisiunea de a parasi Gaza la granita cu Israelul si a se refugia in Cisiordania, pentru a scapa de sub teroarea radicalilor Hamas.
Punctul de trecere de la Erez a fost luat cu asalt de locuitorii care se tem de persecutiile la care ar putea fi supusi, dar s-au izbit de refuzul autoritatilor israeliene.
La granita dintre Israel si teritoriile palestiniene se afla mai multe persoane, originare din Republica Moldova, Rusia si Ucraina, care cer sa fie evacuate.

Puteti utiliza mobilul in avion

Institutiile de reglementare din UE au dat liber la utilizarea telefoanelor mobile si a dispozitivelor BlackBerry in avion, informeaza International Herald Tribune, citand un comunicat al Airbus. Aprobarea data de Agentia Europeana pentru Siguranta Aviatica va intra in vigoare din septembrie, astfel incat convorbirile la telefonul mobil precum si trimiterea de SMS-uri sau e-mailuri sa fie permisa. Utilizarea mobilelor insa, va putea fi permisa numai in avioanele Airbus, dotate cu sistemul OnAir, numai in momentul in care acestea se vor afla la o altitudine mai mare de trei mii de metri. Echipajul de zbor va avea posibilitatea de a inchide acest sistem, facand astfel imposibila utilizarea telefonului.
Prima aeronava care va avea instalat sistemul OnAir va fi un Airbus folosit pe curse scurte de catre Air France. De asemenea, compania britanica BMI, precum si portughezii de la TAP si operatorul lowcost Ryanair au semnat, deja, acorduri pentru a putea beneficia de tehnologia care le va permite pasagerilor sa utilizeze mobilul in timpul zborului. OnAir este o companie joint venture intre Airbus si SITA, societate specializata in servicii de comunicatii. “Am fost incantati de aceste vesti. Pasagerii vor putea in scurt timp sa-si foloseasca mobilele in timpul zborului”, a declarat Graham Lake, director in cadrul OnAir. Cu toate acestea, costurile unui minut de convorbire i-ar putea determina pe pasageri sa poarte niste discutii foarte succinte.
Lake a precizat ca pretul unui minut de convorbire ar putea fi de aproximativ 2.5 dolari si 50 de centi pentru un SMS. Disputa privind utilizarea telefoanelor mobile la bordul aeronavelor are la baza posibilele probleme de comunicare pe care le-ar putea avea pilotii avioanelor cu turnurile de control din cauza interferentelor pe care semnalul telefoanelor le-ar putea provoca. Sistemul OnAir, insa, a fost proiectat tocmai pentru eliminarea acestor riscuri.

Fidel Castro a suferit 10 operatii la intestine

Fidel Castro a fost supus mai multor operatii la intestine, poate chiar zece, sustine presedintele Boliviei. Evo Morales i-a facut o vizita liderului de la Havana, in urma cu doua saptamani, si a observat ca acesta este foarte preocupat de problemele de mediu. Castro nu mai este in convalescenta si a revenit la programul sau normal, a mai declarat Morales, un aliat apropiat al liderului de la Havana.
In varsta de 80 de ani, Fidel Castro nu a mai aparut in public din iulie anul trecut, cand a suferit o operatie intestinala. De atunci, au circulat numeroase zvonuri legate de starea sa de sanatate, mai ales ca oficialii cubanezi nu au dat detalii despre boala de care sufera El Comandante.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAPA, cu portia
Articolul următorDREPTUL LA OPINIE