Violentele din Liban se extind
Luptele se intensifica in Liban. Militantii islamisti incearca sa deschida un al doilea front in razboiul impotriva armatei libaneze. Un militar a fost ucis, iar alti doi raniti in confruntarile dintre armata si militanti, in cea mai mare tabara de refugiati, la 42 de kilometri sud de Beirut.
Confruntarea care a avut loc dupa miezul noptii la intrarea in tabara de la Ain al-Hilweh a durat aproximativ doua ore. Au fost folosite arme automate si grenade. Violentele au izbucnit la numai cateva ore dupa un armistitiu mediat de factiunile palestiniene din Liban. Luptele s-au soldat cu ranirea a trei militari libanezi si a trei civili.
Jund al-Sham este un mic grup care s-a aliat cu miscarea Fatah al-Islam. Confruntarile au fost sporadice in noaptea de duminica spre luni si in tabara Nahr al-Bared, din nordul tarii. Bilantul luptelor care au inceput la 20 mai a ajuns la 111 morti, iar mii de civili palestinieni au fugit din taberele de refugiati.
Seceta distruge vinurile italiene
Culturile de vita de vie nobila din centrul Italiei sunt compromise de seceta. Renumitele soiuri de struguri ajung mai repede la maturitate, creste nivelul de alcool si astfel se distruge echilibrul necesar pentru obtinerea unui vin de calitate superioara. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, viticultorii se gandesc deja sa mute butasii in nord.
Efectele secetei vor fi destul de severe. Daca de obicei se produc aproximativ 200.000 de sticle de vin de cea mai buna calitate, lucrurile s-ar putea schimba in anii urmatori din cauza fenomenului de incalzire a climei.
Un orb a “cucerit” Everestul
Expeditie inedita pe Everest, cel mai inalt varf din lume. Un irlandez orb va intra in Cartea Recordurilor drept primul om cu dizabilitati care ajunge pe Everest. Barbatul nu a urcat, ci a coborat de la poalele varfului, intr-un maraton de 17 ore, pentru a aniversa prima expeditie pe platoul lumii efectuata in 1953. Irlandezul a fost ajutat de un ghid, care i-a indrumat pasii pe terenul extrem de dificil. Mark, in varsta de 31 de ani, a declarat la incheierea maratonului ca a fost cea mai grea experienta, dar in acelasi timp a trait cele mai frumoase momente din viata lui.
Andreea Raducan – expert sportiv la Cotroceni
Andreea Raducan si Mariana Bitang lucreaza din nou impreuna. Nu in sala de gimnastica, ci la Palatul Cotroceni. Incepand cu 1 iunie, fosta campioana este ajutorul principal al consilierului prezidential pentru probleme in sport, Mariana Bitang. „Este un job pe care l-am mai practicat si pana acum, pentru ca si la fundatia Olimpica Romana, tot de promovarea sportului m-am ocupat. Totusi, este o alta institutie, responsabilitatea este mai mare, insa sper sa ma descurc”, a declarat Andreea Raducan.
„Avem o intreaga echipa, si alaturi de doamna Mariana Bitang, care este consilier, vom incerca sa facem proiecte frumoase care sa ajute sportul”, a promis fosta campioana.
Moscova, ingrijorata de rachetele americane din Bulgaria si Romania
Presedintele rus, Vladimir Putin, si-a exprimat ingrijorarea cu privire la amplasarea, in Bulgaria si Romania, a rachetelor americane.
In aprilie 2006, Bulgaria si Statele Unite ale Americii au semnat un acord, potrivit caruia trupele americane sa poata folosi baze militare pe teritoriul Bulgariei. „Daca Statele Unite continua realizarea scutului anti-racheta, Moscova s-ar putea pregati sa reactioneze”, le-a transmis Putin jurnalistilor din tarile membre G-8. „Este pentru prima data in istorie, cand, pe continentul european, apare potential nuclear american”, a afirmat Putin, citat de Radioul National Bulgar. „Acest fapt schimba intreaga configuratie a securitatii internationale”, a mai spus presedintele rus. Potrivit Statelor Unite, scutul anti-racheta este necesar pentru a contracara eventualele amenintari din partea Iranului. „Scutul anti-racheta este ridicol, intrucat isi are justificarea in apararea de ceva ce nu exista”, a mai spus Putin.
Putin se pretinde singurul democrat “pur”
Presedintele rus, Vladimir Putin cere extinderea mandatului prezidential. El considera ca un mandat de patru ani la conducerea Rusiei este „mai degraba scurt” si pledeaza pentru o durata de cinci sau sapte ani. Seful statului rus a exclus insa posibilitatea ca presedintele sa primeasca permisiunea de a avea mai mult de doua mandate. Potrivit Constitutiei Ruse, Putin, aflat la sfarsitul celui de-al doilea mandat, trebuie sa se retraga de la putere dupa alegerile prezidentiale din martie 2008. In acelasi timp, Vladimir Putin s-a descris drept singurul democrat „pur” din lume. Intr-un interviu acordat ieri, Putin a respins acuzatiile ca ar fi monopolizat puterea de la Kremlin, marginalizand opozitia si marind controlul asupra mass-mediei. Intrebat daca este de acord cu descrierea pe care i-a facut-o fostul cancelar german Gerhard Schroeder – un democrat impecabil -, Putin a raspuns razand: „Sigur ca sunt un democrat pur, absolut. Dar stiti care este problema? De fapt, e mai mult decat o problema, e o adevarata tragedie. Aceea ca sunt singurul, pur si simplu nu exista altii.” Democratiile vestice sunt departe de a fi perfecte, a spus Putin. „Vedeti ce se intampla in America de Nord – tortura, oameni fara adapost, Guantanamo, oameni tinuti in custodie fara un proces”, a exemplificat acesta la summitul G8. „Vedeti ce se intampla si in Europa, in capitale: tratamentul dur impotriva protestatarilor, folosirea de gloante de cauciuc si gaz lacrimogen, uciderea demonstrantilor”, adauga acesta. El a atacat si Ucraina post-sovietica pentru „violarea Constitutiei si a legilor sale” si „completa tiranie”, facand referire la impasul politic in care se afla factiunile rivale in pragul alegerilor anticipate.