In cadrul festivitatilor legate de Ziua Mondiala a Mediului, SC SSB filiala Prahova SRL, operatorul de salubritate al municipiului Ploiesti, premiaza azi, castigatorii unui concurs de afise dedicat tinerilor, concurs initiat de Agentia pentru Protectia Mediului Prahova.
Societatea s-a bucurat, de asemenea, sa sprijine financiar manifestarile desfasurate intre 1-3 iunie pe platoul Casei de Cultura a Sindicatelor, in cadrul manifestarilor dedicate „Zilei Mondiale a Mediului 2007 la Ploiesti”.
In acelasi timp, a avut ocazia sa dialogheze cu cetatenii orasului Ploiesti asupra problemelor de mediu, dar si asupra solutiilor de imbunatatire a serviciilor, in cadrul Salonului Serviciilor Publice, desfasurat intre 24-27 mai.
Toate aceste actiuni fac parte din programul de comunicare si educare privind protectia mediului, in scopul sensibilizarii populatiei fata de aceste probleme si pentru a responsabiliza cetatenii in mentinerea curateniei orasului si imbunatatirea factorilor de mediu. In anii scolari urmatori – 2007-2008 si 2008-2009 – se doreste o colaborare cu unitatile de invatamant preuniversitar, care sa duca la realizarea unor programe pedagogice, organizarea de seminarii si conferinte pentru educatia privind protectia mediului.
SC SSB filiala Prahova SRL este operatorul de salubritate al Ploiestiului din 2002. La sfarsitul anului 2006, SSB s-a alaturat societatii Veolia Servicii pentru Mediu. Investitiile realizate in ultimii cinci ani se ridica la peste 3,8 milioane euro si au constat in mare parte in dotarea cu autogunoiere, auto-maturatoare, autospeciale, precum si cu cosuri stradale, containere si pubele puse, gratuit, la dispozitia locuitorilor Ploiestiului.
Numai in ultimele luni ale acestui an, s-au investit peste 300.000 euro, dintr-un total, pentru urmatorii trei ani, de 1,2 milioane euro.