Pactul secret moldo-rus tensioneaza Chisinaul

Zvonul ca Moldova negociaza in secret un tratat cu Rusia in privinta Transnistriei a facut mare valva la Chisinau, unde a provocat nemultumirea opozitiei. Acordul, prezentat in paginile unui ziar moscovit, ar prevedea ca Rusia sa obtina drepturile de a-si mentine trupele inca zece ani pe Nistru. In schimb, Kremlinul se angajeaza sa reintegreze republica separatista transnistreana in Moldova. Potrivit ziarului Nezavisimaya, Moscova vrea sa obtina dreptul ca trupele sale sa stationeze inca zece ani in Transnistria si e dispusa sa ofere concesii majore Chisinaului. Cea mai importanta e reintegrarea Transnistriei, dar ar obtine si avantaje economice. Moldova ar primi din nou accesul pe piata ruseasca, blocat de embargoul impus anul trecut de Moscova produselor din republica de peste Prut. La Chisinau, opozitia, prin vocea vicepresedintelui Parlamentului Iurie Rosca, a cerut sefului Statului sa nu semneze un asemenea tratat. Rosca a spus ca, in urma discutiilor cu apropiati ai lui Vladimir Voronin, a primit asigurari ca Moldova nu se va angaja intr-o asemenea actiune. In viziunea analistilor Occidentali insa, acordul moldo-rus nu e o surpriza, mai ales ca Rusia are tot interesul sa-si mentina prezenta militara in Transnistria. Kremlinul are astfel posibilitatea sa tina in sfera sa de influenta o zona unde se afla Ucraina si Moldova, importanta pentru interesul sau strategic. In plus, Rusia poate sa monitorizeze indeaproape actiunile NATO si ale americanilor, care patrund, tot mai adanc, in Europa de Est, spre nemultumirea Moscovei.

Pandemie de gripa aviara „aproape certa”

Problema gripei aviare nu s-a rezolvat.
O pandemie de gripa aviara se va declansa, aproape sigur, pe termen lung, a declarat, ieri, directorul din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii, responsabil cu programul global referitor la gripa.
El a indicat insa ca nu se poate spune cu precizie daca in anii urmatori boala se va extinde si la om.

Frigul paralizeaza Argentina

Valul de frig inregistrat in ultimele zile a provocat o criza majora de benzina in Argentina. Din cauza temperaturilor sub 0 grade, Guvernul a decis sa stopeze aprovizionarea benzinariilor, pentru a folosi combustibilii la incalzirea locuintelor. Exportul de gaz catre tarile vecine a fost, de asemenea, suspendat, pentru a proteja rezerva strategica de combustibil. In urma masurilor luate de Guvern, benzinariile din capitala Buenos Aires, ramase cu rezervoarele goale, au fost inchise temporar, pentru prima data in istoria tarii. Argentina a mai trecut printr-o grava criza energetica in perioada dezastrului economic din anii 2001-2002.

Vladimir Putin critica televiziunile

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, este nemultumit de influenta tot mai mare pe care o au productiile straine asupra telespectatorilor tineri si s-a declarat impotriva tendintei posturilor tv de a achizitiona programe gen soap-opera, care sunt foarte ieftine. „De mai bine de 15 ani, tinerii nostri traiesc sub presiunea masiva a programelor surogat. Televiziunile cumpara orice atat timp cat este ieftin. Trebuie sa intelegem si sa acceptam cultura altor tari, dar asta nu inseamna programe de proasta calitate”, a declarat presedintele rus. Putin a facut, totodata, un apel catre mass-media sa promoveze mai degraba bunul gust si comportamentul civilizat pentru ca generatia tanara, care reprezinta o mare parte a publicului telespectator, sa-si dezvolte cultura generala. Desi serialele de televiziune straine nu reprezinta un procent semnificativ din programele posturilor tv din Rusia, cele mai multe sunt filme de mana a doua cumparate la preturi foarte mici.

Locuri de joaca – modernizate

Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti le va pune la dispozitie, micutilor, de ziua lor, doua locuri de joaca modernizate – situate pe B-dul Republicii si pe Strada Marasesti. Modernizarile au constat in inlocuirea unor componente – leagane, balansoare, tobogane – care se aflau in stare avansata de deteriorare, precum si a mobilerului urban distrus.
De asemenea, Primaria municipiului Ploiesti le ofera, astazi, tuturor copiilor, acces gratuit la Gradina Zoo din cadrul Parcului „Constantin Stere” de la Bucov.
C.N.