In nordul Libanului, armata a purtat in tot cursul zilei de duminica, lupte grele cu o grupare extremista palestiniana apropiata de Al-Qaida. Bilantul confruntarilor era, ieri, la pranz, de 40 de morti, intre care 23 de militari, si aproape 100 de raniti.
Luptele de duminica sunt cele mai violente inregistrate in nordul Libanului de mai bine de 7 ani. Ciocnirile au inceput in apropierea marelui oras Tripoli, in zona unei tabere de refugiati palestinieni unde s-a infiintat, anul trecut, o grupare islamista, Fatah al-Islam. Gruparea se opune organizatiei palestiniene Fatah, cea mai influenta printre refugiatii din Liban, si recunoaste ca are „legaturi ideologice” cu Al-Qaida. Duminica, in zorii zilei, militantii islamisti au atacat o patrula a armatei libaneze. Cativa soldati au fost ucisi, iar confruntarile au luat amploare, inclusiv pe strazile din Tripoli. Spre seara, luptele au incetat; armata libaneza nu are dreptul sa patrunda in taberele palestiniene, dar fortele sale au incercuit tabara si au bombardat-o din cand in cand cu artileria grea.
Cu putin timp inainte de miezul noptii, violenta a izbucnit si la Beirut. O explozie deosebit de puternica a devastat parcarea unui centru comercial. O femeie de 63 de ani si-a pierdut viata si mai multe masini au fost incendiate. Este primul atentat cu bomba de la Beirut, dupa cateva luni de relativa liniste.