Concursul “Cel mai bun programator” – intrat deja in traditie – a fost organizat in perioada 8-10 mai, de catre Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploiesti, cu scopul descoperirii unor noi talente in domeniul tehnologiilor informatice. De mai bine de cinci ani, acesta a capatat o latura mai atractiva pentru tineri, prin premiile sponsorizate de catre firma Asesoft – recunoscuta in domeniul IT. Si in cadrul acestei editii, 45 de studenti ploiesteni au incercat sa demonstreze ca poseda calitatile celui mai bun programator. Astfel, tinerii au trebuit sa treaca de proba eliminatorie de teorie generala, dupa care, dintre acestia, au fost selectionati doar 12 pentru a sustine proba practica, respectiv realizarea unui program. Ieri, intr-unul dintre amfiteatrele UPG, s-a desfasurat festivitatea de premiere a celor mai buni, moment in care cei 12 finalisti au asteptat, cu nerabdare si evidenta emotie, desemnarea marelui castigator. Adriana Marica, studenta in anul I, la Facultatea de Litere si Stiinte, Specializarea Informatica, a fost desemnata “Cea mai buna programatoare”, primind din partea firmei Asesoft un computer performant. Ocupanta locului II a fost tot o fata, Manuela Stoica, studenta in anul II, la Facultatea de Stiinte Economice – specializarea Informatica Economica, care a primit, din partea aceleiasi firme, un monitor LCD. Locul III si mentiunea le-au revenit baietilor: Razvan Mihalcea, student in anul III, la Specializarea Informatica Economica si Ioan Dumitriu, student in anul III, la Automatica, premiati cu cate o camera foto digitala. Valoarea premiilor depaseste 1.000 de euro si au fost inmanate de catre Gabriela Paraschiv, directorul Departamentului IT din cadrul firmei Asesoft.
Ana-Maria Dragomir
Foto: Alexandru Popescu













