Curtea de Apel Ploiesti va trece la normarea muncii judecatorilor !
Eficientizarea actului de justitie si-a gasit, mai nou, alt mod de reglementare. Astfel, la cinci instante din tara – din care nu putea lipsi Curtea de Apel Bucuresti – s-a instituit asa numitul manager de instanta . Rostul si rolul acestuia vizeaza gasirea de noi cai de sporire a eficientei actului de justitie in cadrul instantelor din Romania.
Managerul de instanta este “pozitionat” ierarhic inferior conducerii, coordonand si administrand independent indeplinirea chestiunilor administrative din instanta, scopul fiind degrevarea conducerii de anumite activitati. Rezultatele experimentului vor fi cunoscute la sfarsitul anului, cand, in urma unei analize, se va constata daca acesta este bun si pentru instantele parhovene. Altfel spus, ar putea exista , ca si in spitale, un manager care sa se ocupe de buna administrare a justitiei.
Ce-i drept, si Curtea de Apel Ploiesti s-a inscris in program, pentru a beneficia de un astfel de experiment pilot, dar s-a ales cu un altul – “Normarea muncii”.
Astfel, dupa cum ne-a precizat purtatorul de cuvant al instantei, magistrat Simona Buzoianu, “la noi, din toamna, va functiona un grup alcatuit din zece judecatori, care va avea ca atributii monitorizarea duratei unui proces. Cauzele deduse judecatii, anonimizate, vor fi urmarite de la inceperea procedurii si pana la redactarea hotararii. In functie de durata care este alocata unui proces, se vor centraliza datele si vor fi facute cunoscute Consiliului Superior al Magistraturii”.
Toate aceste activitati au rolul de a conduce la o mai rapida solutionare a cauzelor, iar lucrul cel mai interesant este cum va arata un raport al “Grupului celor zece” in ceea ce priveste Tribunalul Prahova, acolo unde sunt cauze a caror solutionare dureaza destul de mult, pentru simplul motiv ca nu exista magistrati suficienti. In fapt, dupa cum mai scriam in repetate randuri, nu de putine ori unui magistrat ii revin spre solutionare peste 100 de dosare.
Asadar, din toamna – normarea muncii la Curtea de Apel Ploiesti, normare care nu va presupune, desigur, cantitate in defavoarea calitatii.
(F.T.)














