Daca unele specii sunt pe cale de disparitie, altele sunt pe cale sa revina in fauna globului. Oameni de stiinta au anuntat ca spera sa extraga sperma din corpurile inghetate ale mamutilor din regiunile nordice indepartate, pentru a readuce la viata o specie disparuta cu 10.000 de ani in urma.
In experimente precedente, cercetatorii au constatat ca sperma soarecilor inghetati poate fi folosita pentru nasterea altora.
Oamenii de stiinta spera sa injecteze sperma in ovulele femelelor de elefant, care sa dea nastere unor mamuti. Anul trecut, o echipa de cercetatori din Canada a demonstrat ca extragerea ADN-ului din corpurile mamutilor este posibila.














