
Criza lasa Justitia nesarbatorita
Aici ar fi trebuit sa ia loc invitatii la „Ziua Justitiei”, editia 2009. Criza i-a gonit…
De 15 ani, in fiecare prima duminica din iulie, era organizata “Ziua Justitiei” la toate instantele din Prahova. Cu invitati, cu procese simulate, cu usi deschise la presedinti sau la salile de judecata. Desigur, nu era omisa nici „Arhiva”, unde grupurile de elevi si, nu in ultimul rand, studenti la Drept, ascultau cu luare aminte despre circuitul unui dosar, ce inseamna sa fii magistrat in ziua de azi s.a.m.d.
Justitiabilului nu-i trebuia decat buletinul, nu si citatia (sic !) pentru a se preumbla macar pe holurile Tribunalului sau ale Curtii de Apel Ploiesti.
Toate au fost, la vremea lor, ceva adevarat, ca deh, cu adevarul nu se joaca magistratii. Nu-i vorba, nici ca se vor juca mai departe numai ca, adio manifestari dedicate Zilei Justitiei !
Astfel, dupa cum ne-a precizat purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Ploiesti, magistrat Simona Buzoianu, anul acesta nu se va mai organiza nicio actiune specifica acestei zile, cat timp de-abia exista bani pentru citatii, tonere, coperti pentru dosare.
De asemenea, nici instantele prahovene nu vor mai sarbatori cu fast si invitati evenimentul, motivul fiind acelasi – criza. “Va fi o zi ca oricare alta, in care magistratii vor lucra”, a mai adaugat interlocutoarea noastra.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a atentionat instantele sa fie atente la risipa pe care o presupune organizarea unui astfel de eveniment.
Reamintim faptul ca Ziua Justitiei a intrat in randuiala sarbatorilor initiate prin HG la data de 27 iunie 1994, stipulandu-se ca, in fiecare prima duminica a lunii iulie sa fie celebrata. Dar, anul acesta, va fi sarita !
Fl. TANASESCU














