Fostul director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane (CNCFR) Mihai Necolaiciuc a fost arestat miercuri in West Palm Beach, SUA, de agentii federali, acesta fiind suspectat in Romania ca a furat 11 milioane de dolari de la o companie feroviara nationala. Nicole Navas, purtatorul de cuvant al Politiei pentru Migratie si Vami din South Florida, declara, miercuri noapte, ca singura informatie pe care o poate da este ca Necolaiciuc a fost arestat pentru ca a incalcat legislatia privind imigratia din SUA (Immigration and Nationalization Act). Reprezentantii U.S. Marshals Service au spus ca nu au un mandat provizoriu pentru Necolaiciuc, dar procedura de a obtine un mandat international in SUA pentru fugarii internationali este deseori de durata. Responsabilii media ai Interpol din Paris si Washington au spus, in aceasta saptamana, ca politica Interpol nu le permite sa vorbeasca despre caz. Potrivit registrelor de proprietate din Palm Beach, Necolaiciuc detine doua unitati locative intr-o cladire din condominiul CityPlace Tower, fiecare in valoare de peste 400.000 de dolari. In 16 februarie, Mihai Necolaiciuc a fost trimis in judecata de procurorii DNA, alaturi de alte cinci persoane, printre care si fosti directori ai societatii, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice.