Producerea berii – inlocuita cu… inchirierea si subinchirierea de imobile
* 10-20 de salarii compensatorii pentru cei care raman fara locuri de munca
In plina vara, anotimp in care mai tot romanul alearga dupa o bere rece, actionarii Fabricii de bere Azuga au decis desfiintarea, incepand cu data de marti, 16 iunie, a cinci puncte de lucru – respectiv trei din orasul Azuga, unul din Campina si celalalt din Giurgiu.
De asemenea, tot in cadrul unei recente Adunari Generale a Actionarilor, s-a mai hotarat oprirea productiei la fabrica azugeana (dupa zeci de ani de activitate), disponibilizarea a 160 de angajati, incepand cu data de 15 august 2009, si schimbarea obiectului principal de activitate din fabricarea berii in … imobiliare. Aceasta dupa ce, chiar la inceputul acestui an, cand a cumparat 71 la suta din actiunile societatii comerciale Bere Azuga, compania Ursus Breweries (parte a grupului americano-sud african SABMiller) promisese ca, in scurt timp, va relansa productia de bere la Azuga, brand pe care l-a preluat odata cu fabrica.
Presedintele Ursus Breweries, Stephan Weber, a anuntat ca productia fabricii din Azuga a fost transferata la celelalte unitati ale companiei, iar angajatii disponibilizati vor primi, drept plati compensatorii, pachete salariale in functie de vechimea in munca, sumele ce vor fi incasate variind intre 10 si 20 de salarii.
In primul trimestru al acestui an, Bere Azuga a inregistrat pierderi de circa 7 milioane de lei, pe fondul scaderii cifrei de afaceri cu 87 la suta, la 3,6 milioane de lei. In afara de Ursus Breweries, la Bere Azuga restul pachetului de actiuni este detinut, prin intermediul firmei Rombas Trans International, de catre Valerii Moraru, cetatean din Republica Moldova.
C. DUMITRU














