De la inceputul anului, 433 de cupluri au spus “DA” in fata ofiterului starii civile, numarul acestora fiind mai mic decat cel din aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost oficiate peste 500 de casatorii. Dupa cum ne-a precizat Magdalena Georgescu, director executiv al Serviciului Public Local de Evidenta a Persoanei, in ceea ce priveste luna mai, nu foarte multe cupluri au ales sa isi oficializeze relatia deoarece se tem de superstitia conform careia daca faci cununia in aceasta luna, cand se scutura florile, casnicia nu va fi una de durata. Astfel, doar 100 de casatorii au fost oficiate in perioada respectiva.
Foarte multe cupluri s-au inghesuit, insa, sa se casatoreasca in prima jumatate a lunii iunie, avand in vedere ca in cea de-a doua parte va fi postul “Sfintilor Petru si Pavel”. Astfel, in weekendul trecut au spus “DA” aproximativ 100 de indragostiti, iar in acest sfarsit de saptamana peste 50 de cupluri vor deveni sot si sotie.
Un numar mare de casatorii se asteapta a fi dupa sarbatoarea “Sfintii Petru si Pavel”, deoarece mereu dupa postul unei sarbatori se inregistreaza o avalansa de cereri, mai ales pentru ca din ce in ce mai multi tineri aleg sa se cunune civil si religios in aceeasi zi.
Anemary GRIGORE














