Politia a retras avizul de functionare a radarelor fixe amplasate in tara in urma unor contracte incheiate de primarii cu societati particulare, singurul sistem de depistare a vitezei care ramane in functiune fiind cel de pe DN1, care apartine in totalitate Politiei. Suspendarea aparatelor radar fixe amplasate de autoritatile locale a fost ceruta de seful Politiei Romane, chestorul Petre Toba, incepand cu data de 24 aprilie, iar motivul, potrivit unor surse, ar fi lipsa cadrului legal general de functionare pentru aceste sisteme.
Singura atributie a Politiei privind aceste radare se refera la identificarea autoturismului si emiterea procesului verbal de contraventie.
Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) va cere in justitie anularea unor contracte privind amplasarea radarelor fixe care nu respecta legislatia de atribuire a contractelor de achizitie publica, a anuntat institutia pe 30 aprilie. ANRMAP efectueaza, in urma unor sesizari venite din partea Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), controale in toata tara privind amplasarea radarelor fixe si respectarea contractelor de achizitie publica, se arata intr-un comunicat al institutiei.
Potrivit sefului Politiei Rutiere Prahova, comisar Costin Tatuc, In Prahova nu exista niciun radar fix montat in urma vreunui contract semnat de vreo primarie cu firme particulare, ci numai radare apartinand Politiei Romane.