Amenintarea pierderii scopului
Dinu SARARU
Batalia politica din Romania de azi este, in primul rand una politicianista, necontenit electorala, consacrata acapararii Puterii cu orice pret, si in primul rand, cu pretul falimentar al pierderii scopului adevarat si singurul care poate mobiliza eficient energiile in favoarea victoriei, iar victoria nu poate fi reprezentata decat de afirmarea progresului favorabil mai binelui tuturor. La noi, acest scop prim si ultim a fost categoric pierdut din vedere de catre toate fortele politice, fiecare dintre ele fiind concentrata exclusiv in directia infrangerii competitorilor, inlaturarii lor de la Putere , scoaterii lor din lupta si din mecanismul social politic. Nici macar amenintarea sau amenintarile “Crizei” nu le da oamenilor nostri politici alti fiori si alte imbolduri decat fiorii si imboldurile eliminarii adversarului. Cine si-a inchipuit ca actuala Coalitie impotriva naturii a ajuns la Putere cu alt scop decat autodevorarea s-a inselat si noi asistam azi, in primul rand, la o reciproca demolare politica a unor falsi reprezentanti ai unei false stangi si a unor falsi reprezentanti ai unei false drepte. Iar in esenta directia principala a loviturii se indreapta spre scoaterea fara drept de apel din lupta a actualului sef al statului, batalie care ii mobilizeaza pe unii sa-l apere, aparandu-se astfel pe ei la ramanerea la Putere, pe ceilalti sa-l exonereze, tot ca astfel sa ramana la Putere. Pe niciun politician nu se poate spune ca il mobilizeaza exclusiv altceva, nici pe cei din opozitie, asa cum s-a vazut si la Congresul liberalilor, altfel un congres elegant democratic si de o extrema civilitate. In centrul lui nu s-a aflat totusi “Solutia liberala la amenintarile crizei” – cum s-ar fi cuvenit si cum ne-am fi asteptat. Nicaieri in viata noastra politica nu se observa patima pentru aflarea acelor solutii, specifice economiei noastre, sau inspirate de dramele ei in fata crizei, care sa ne dea sentimentul ca nimic nu este mai important pentru politicianul roman decat salvarea in fata Crizei. Patima electorala se dovedeste mai puternica decat orice alt ideal, pentru noi cele doua scrutinuri electorale sunt singura motivatie a ambitiei politice, cu corolarul ei, accederea la Putere si ramanerea la Putere .
Chiar si vizitele separate sau nu la Bruxelles sau intalnirile cu vremelnici reprezentanti ai FMI sunt prilejuri disperat exploatate pentru cele doua aripi ale Coalitiei ca sa se obtina sufragiul electoral sperat in apropiatele scrutinuri electorale care ii orbesc pe politicienii nostri in fata altor interese, interesele tarii.
Chiar si Banca Nationala, cu independenta ei unanim clamata, a inceput sa fie curtata si chiar solicitata politicianist, fara o prea mare grija pentru discretie, prin prezenta Guvernatorului, in favoarea uneia sau alteia dintre parti. In paralel insa, si tot fara perdea, curg plasarile oamenilor de incredere in locuri importante pentru decizia Puterii sau numai pentru respectarea legilor dictate de „Rasplata jertfei patriotice” pentru cei care s-au jertfit pe altarul ultimelor alegeri parlamentare, sa nu care cumva sa ramana cineva nerasplatit si astfel neangajat in viitoarele alegeri. Si tot in acest timp curg si amenintarile somajului, ale scumpirilor, ale reducerilor de personal, de sporuri legitime si asa mai departe.
Vuietul campaniilor electorale spulbera insa nobilul scop politic: intampinarea inspirata a amenintarilor crizei, acopera tot cerul nostru intunecat de griji, drama unei clase politice imature in planul responsabilitatii sociale si economice se lateste continuu, ce se maturizeaza este stiinta exploatarii secundei in favoarea spolierii si a imbogatirii lacome care ne lasa sentimentul ca tagma jefuitorilor se afla pe ultima suta de metri dinaintea potopului, astfel incat aceasta sa poata spune, rasufland usurat: ,,Dupa noi, potopul.’’
Cateva randuri acum, inspirate de Congresul liberalilor si accesul la presedintia lor a lui Crin Antonescu. Nu stiu de ce, sau stiu, daca ma gandesc la biografia lui de inca tanar intelectual, poate cel mai bun orator din Parlamentul postdecembrist ,omul acesta imi trezeste, sper justificat, amintirea lui I. Gh. Duca. Conditia lui de intelectual autentic, inca neimbogatit cu orice pret, inca neprins in reteaua de painjen viclean si veninos a afacerilor, ar putea sa-l conduca la afirmarea unui reusit profil de om politic, independent, evident, de apartenenta lui liberala unde si aici, si nu mai putin, afacerile sunt si s-au dovedit prezente acut .
Ramane, desigur, sa asteptam, dupa filosofia taranilor mei de la Slatioara, cu scepticismul lor activ si intelept: “Sa vedem , sa vedem, sa mai vedem…..’’.
