Clipa
Intre ierarhia tabloidala si virtutea decentei pagubasa in economia de piata
Dinu SARARU
Nu mai e niciun secret ca absenta, aproape programata, a valorilor indiscutabile ale stiintei si culturii noastre de azi din arsenalul de argumente ale unei ierarhii cu valoare etic educativa, ierarhie hotaratoare pentru afirmarea si consolidarea spatiului spiritual al natiunii, a condus si conduce, inca, la confuzii grave, cu efecte devastatoare, in invatamantul de toate gradele si in mentalul societatii in ansamblul ei. Nu e departe timpul cand algoritmul politicianist invadase si forurile stiintifice, in frunte cu Academia, unde nici usa din fata a acesteia nu mai era ocolita de partizanatul politic ce se simtea perfect indreptatit sa‑si aiba si aici reprezentanti, cel putin in functie de locul ocupat in Parlament. Aceasta boala a copilariei noastre revolutionare nu s-a stins insa cu totul, latindu-se in geografia televiziunilor de toate felurile si a tabloidelor si prin agresiva cucerire a programelor si paginilor acestora de catre amatorismul atoate biruitor, ilustrat stralucit de un serial nu intamplator intitulat “Vacanta mare“. S-a reusit pana si compromiterea curatei daruiri amatoare, de la exceptia onorabila reprezentata de fostul grup studentesc Divertis, la puzderia sufocanta a formatiunilor asa zis comico –satirice bantuind ca o stafie a desertaciunii pestilentiale intreg plaiul mioritic. De aici si pana la instaurarea suveranitatii ierarhiilor tabloide n-a fost decat un pas, atat de usor de trecut, lejer infipt, din nefericire, in toate domeniile, inclusiv, cum mai ziceam, academice. Asa ne-am trezit cu adevarate teledonuri la care se cotiza cu “vox populi” la consacrarea “celor mai buni” sau “majoritar sustinuti, afirmati si recunoscuti national”, trei sau cinci sau zece reprezentanti ai cate unui domeniu. Asa au aparut primii carturari ai natiei, filosofi, literati, artisti dramatici sau lirici, guristi sau instrumentisti, uneori mereu aceiasi si, in anume cazuri, numai trei, numai ei trei care tineau loc si de filosofi si de literati si de istorici si de propovaduitori de morala, minima sau mai mare, si de esteticieni si de istorici ai artei, unici traducatori ai textelor sacre ale gandirii universale, stiutori ai celor o mie si unu de lucruri si ai altora pe deasupra incat, daca ar mai fi trait, acum ar fi murit de invidie si Giovanni Pico della Mirandola. Acesti primii trei se tot aleg necontenit si peste tot numai ei trei si intre ei si se povesteste ca dintre ei unul a condus sau ar fi putut sa conduca si doctorate in sanscrita. Nu mai insist asupra acestei saracii culturale nationale, o adevarata comedie grotesca, pe temelia careia a inflorit confuzia valorilor si s-a imbogatit sleahta jupuitorilor bronzului de pe statuile ierarhiilor autentice, facand sa prolifereze pecinginea desertaciunii hranitoare a doctrinei mizerabile – si a unor campanii pe masura – a denuntarii si izolarii „dinozaurilior” si a “expiratilor”, “acei care si-au dat ultima suflare, carora continua sa le creasca doar parul si unghiile”, “mortii nostri vii” – care trebuiau sa fie “indiguiti” sa lase, nu-i asa, locul “inspiratilor” – abia acum – unei adevarate Siberii culturale. E limpede ca benedictinul devotament pe altarul culturii si al stiintei, pagubos, din nefericire, in contextul economiei de piata exprimata fericit de “Vacanta mare” nu se putea afirma cu sprijinul teledonurilor Academiei tabloide, dar existenta acestuia n-a incetat si, luminata in ultima vreme – chiar daca timid si numai cu mijloacele decentei autentic carturaresti – ramane sa depuna marturie asupra unor mari valori ale istoriografiei, si filosofiei, si stiintei, si artei, si literelor romanesti de azi, de atatea ori la inaltimea unei mari traditii pe care o continua superlativ.
Acestora isi doreste Clipa nationala sa le supuna fidel, demersul ei decis, determinat de irepresibila credinta in rolul identitatii noastre spirituale si al solidaritatii fata de el.
