Tragedie aviatica la Amsterdam
Noua oameni au murit si alti 50 au fost raniti in accidentul aviatic de pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unde un avion al Turkish Airlines s-a prabusit inainte de aterizare. Oficialii aeroportului si-au exprimat surprinderea ca au fost atat de putine victime, de altfel bilantul fiind unul provizoriu. Este posibil ca alte victime sa mai fi ramas in carcasa aeronavei. Potrivit CNN Turcia, avionul venea de la Istanbul si avea la bord 135 de persoane.
Avionul, un Boeing 737, decolase de la Istanbul cu destinatia Amsterdam. In timpul manevrelor de aterizare, aparatul s-a prabusit inainte sa ajunga pe pista, la un kilometru distanta. La impactul cu solul, avionul s-a rupt in trei bucati.
Accidentul s-a produs la ora 10.30, ora locala (11.30, ora Romaniei). Un martor a povestit ca un motor a sarit pur si simplu din aparat, o aripa este rupta, iar coada avionului s-a desprins. Cei aflati la bord au avut noroc ca, dupa impact, nu a izbucnit un incediu.
Unii oamenii au reusit sa iasa singuzri din avion, altii au fost scosi pe targi de echipele de interventie sosite de urgenta la fata locului. Aparatul fusese dat in folosinta acum sapte ani, iar verificarea tehnica se facuse in urma cu doua luni. Turkish Airlines a mai avut pana acum alte 9 accidente aviatice. In ultimii ani au fost inregistrate mai multe incidente aviatice grave, in care si-au pierdut viata aproape o mie de oameni. Cel mai recent accident aviatic a avut loc pe 13 februarie, cand un avion de linie, cu 48 de persoane la bord, s-a prabusit pe o casa din apropierea aeroportului Buffalo, in nordul statului New York, din SUA. 49 de persoane si-au pierdut atunci viata.
Unul dintre cele mai grave incidente aviatice a avut loc pe 12 noiembrie 2001, tot in Statele Unite. Atunci, 265 de oameni, dintre care cinci aflati la sol, au murit. Pe 31 octombrie 1999, un aparat Boeing 767 apartinand companiei Egyptair s-a prabusit in largul coastelor Statelor Unite. Nici una din cele 217 persoane aflate la bord nu a supravietuit.
Militarii americani – retrasi treptat din Irak
Violentele s-au diminuat in Irak, iar militarii americani s-ar putea retrage rapid din unele regiuni fara a exista riscul apartiei unor probleme de securitate, afirma un general american. Generalul John Kelly, aflat la comanda fortelor americane din vestul Irakului, apreciaza ca o retragere a trupelor americane in 16 luni, asa cum a promis presedintele Barack Obama, este un obiectiv realist. “Termenul de 16 luni este un obiectiv realist in unele regiuni din Irak”, adauga generalul american. Generalul Kelly si-a exprimat speranta ca si restul regiunilor irakiene pot fi stabilizate pana in 2011, data la care trupele americane urmeaza sa paraseasca Irakul conform acordului bilateral incheiat recent. “Exista si alte parti din Irak unde lucrurile nu merg foarte bine, dar situatia generala este buna. Cred ca situatia in aceste zone sensibile va fi rezolvata pana in 2011″, explica generalul american. Declaratiile intervin in contextul in care administratia americana evalueaza necesitatile militare din Irak si Afganistan. “Daca obiectivul este eradicarea totala a violentelor din Irak, este imposibil. Dar daca obiectivul este atingerea unui nivel de violenta care sa poata fi gestionat de politia si armata irakiana, atunci ne apropiem de acest nivel in multe regiuni irakiene”, a incheiat generalul american.
Condamnare pentru cel mai cunoscut traficant de arme
30 de ani de inchisoare pentru cel mai cunoscut traficant de arme din lume. Monzer al-Kassar, un sirian cunoscut sub porecla “Printul din Marbella” a fost condamnat de un tribunal din Statele Unite. El a fost gasit vinovat de conspiratie in vederea vanzarii de armament in valoare de milioane de dolari gherilelor columbiene FARC.
Principalul complice al sirianului, Luis Felipe Moreno Godoy, a fost arestat in 2007 in Romania si condamnat la 25 de ani de inchisoare. Reteaua condusa de cei doi a fost anihilata printr-o serie de operatiuni la care au colaborat Administratia americana antidrog si politiile spaniola si romana. Al-Kassar era poreclit “Printul din Marbella” pentru stilul de viata exuberant pe care-l ducea in celebra statiune mediteraneeana.