In Liban a fost decretat doliu oficial ieri, la o zi dupa uciderea a 52 de civili, dintre care 30 de copii, de aviatia israeliana intr-un bombardament intreprins asupra unui adapost din satul Qana din sudul Libanului.
„Guvernul a decretat doliu oficial timp de o zi in memoria mortilor de la Qana si a tuturor celorlalti care si-au pierdut viata in bombardamentele israeliene”, potrivit unei decizii luate duminca seara de Consiliul de ministri al Libanului.
Toate administratiile publice si bancile au fost inchise si drapelele au fost coborate in berna.















