Gata cu obligatiile militare! Vine voluntariatul!
Ministerul Apararii Nationale intentioneaza sa incorporeze, in ultima serie din toamna, aproximativ 500 de tineri care, dupa 1 ianuarie 2007, pot sa ramana in armata, angajati ca soldati sau gradati voluntari pe o perioada determinata. Ca sa atraga atentia tinerilor si sa le trezeasca interesul asupra acestui serviciu efectuat benevol, Senatul urmeaza sa aprobe un proiect de lege – care a trecut, deja, de votul Camerei Deputatilor – privind statutul soldatului si gradatului voluntar.
Potrivit proiectului de lege, se pot oferi voluntari barbatii si femeile cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani care vor incheia un contract pe o perioada determinata – pana la patru ani – urmatoarele putand fi semnate pe maximum trei ani. Unul dintre avantajele oferite tinerilor este acela ca se vor putea muta dintr-o garnizoana in alta, unde vor beneficia de o locuinta de interventie, in schimbul careia, insa, pot opta pentru contravaloarea unei chirii. Proiectul prevede si luarea in considerare a vechimii pentru calcularea pensiei si a altor drepturi de asigurari sociale.
In caz de necesitate, voluntarii inrolati vor fi obligati de MApN sa participe la misiuni internationale. Conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a deveni soldat si gradat voluntar, vor fi reglementate printr-un ordin al ministrului, dupa aprobarea proiectului de lege amintit.
Gabriela IONITA