Acesta propune desfiintarea prefecturilor si vrea puteri sporite pentru sefii de consilii judetene
Presedintele Traian Basescu a semnat ieri decretele prin care Liviu Dragnea e numit ministru de Interne, iar Dan Nica e revocat din functia de ministru interimar la MAI. Ceremonia de depunere a juramantului de catre Liviu Dragnea a avut loc aseara la Palatul Cotroceni. Noul ministru al Internelor, Liviu Dragnea i-a convocat, astazi, la Bucuresti, pe sefii structurilor din MAI, secretarii de stat, sefii consiliilor judetene, primarii de municipii si prefecti, dar si pe sefii IPJ, spun surse din mi-nister. In paralel, PD-L si PSD sunt pe cale sa-si finalizeze listele cu propuneri pentru subprefecti si prefecti.
Potrivit unor surse din cadrul PSD, Dragnea, impreuna cu alti doi lideri din teritoriu – Marian Oprisan si Nicusor Constantinescu – au definitivat un proiect prin care propun desfiintarea Institutiei Prefectului si acordarea de atributii mai largi presedintelui de Consiliu Judetean in dauna autoritatii centrale, ca un pas spre descentralizarea mult trambitata. Documentul ar urma sa fie analizat de catre o comisie interna a PSD.
Liviu Dragnea vrea ca presedintele de Consiliu Judetean sa fie un fel de prim ministru al judetului si sa aiba puteri mai mari decat cele ale sefului Guvernului.
Proiectul lui Liviu Dragnea propune modificarea a patru legi importante: cea a descentralizarii, legea administratiei publice locale, legea privind Institutia Prefectului si cea a finantelor publice locale.
Baronii PSD au solicitat “competente exclusive cu privire la politicile publice locale, subordonarea administrativa si institutionala, gestiunea patrimoniala, financiara si umana”. Baronii locali au mai cerut si ca Institutia Prefectului sa fie desfiintata. In plus, ei au propus ca primarii si presedintii de Consiliu sa aiba un rol important in alegerea viceprimarilor si a vicepresedintilor de Consiliu Judetean.
O alta competenta a presedintilor de Consilii, prevazuta in proiectul lui Dragnea, este aceea de a declara nule legile emise la Bucuresti. “Orice proiect de act normativ care priveste in mod direct administratia publica locala se va elabora numai impreuna cu structurile asociative ale administratiei publice locale”.















