FBI doreste lingvisti, experti in calculatoare, analisti in informatii si experti financiari- astfel a fost lansata cea mai mare deschidere de slujbe din istoria de 100 de ani a agentiei, ce vizeaza ocuparea a 2100 de posturi de profesionisti si 850 de agenti speciali.
Agentia, printre ale carei atributii se numara apararea SUA de atacuri teroriste, combaterea infractiunilor sau prinderea spionilor, a aratat ca acum numara peste 12.800 de agenti si circa 18.400 de alti angajati.
Dupa atacurile de la 11 septembrie 2001, FBI a fost criticat deoarece nu are destui angajati care sa vorbeasca fluent limbi straine si pentru ca nu se misca destul de repede pentru modernizarea sistemului sau de calculatoare.
Directorul adjunct al FBI, John Raucci, de la Resurse Umane, a declarat ca agentia doreste sa atraga mai multe persoane cu cunostinte variate in domeniile cheie, in special vorbitori fluenti de limbi straine si specialisti in calculatoare.
De asemenea, se cauta profesionisti “dintr-o arie larga pentru a proteja statul de teroristi, spioni si altii care ii doresc raul”. Printre acestia – experti contabili si financiari, are ar trebui sa fie direct implicati in anchetarea actualei crize financiare, dar si specialisti in supraveghere.
Europa, paralizata de zapada
Ninsorile puternice din ultima perioada au per-turbat traficul rutier si aerian din Europa. Zeci de zboruri au fost anulate din cauza vremii nefavorabile, iar nametii au ingreunat traficul rutier pe aproape intreg continentul.
In Germania, Aeroportul International Duesseldorf a suspendat traficul aerian pentru trei ore pentru a permite echipelor de interventie sa curete pistele de zapada. Peste 30 de zboruri au fost anulate din cauza vremii nefavorabile. Si traficul a fost ingreunat de autospecialele care curatau zapada de pe carosabil. Angajatii magazinelor au venit la serviciu mai devreme si au indepartat nametii de pe trotuare.
A nins abundent in nordul si centrul Frantei. Serviciul National de Meteorologie francez a anuntat ca stratul de zapada atinge intre 5 si 10 centimetri. Au fost emise restrictii de circulatie in 30 de regiuni datorita poleiului de pe carosabil. Si traficul aerian a fost afectat de nameti. Zeci de zboruri au fost anulate la Paris pe aeroportul Charles de Gaulle.
Belgienii au fost nevoiti sa astepte la cozi de peste 30 de kilometri, pe autostrada de la intrarea in Bruxelles. Zborurile de pe aeroporturile Cologne si Charleroi au avut intarzieri sau au fost anulate din cauza zapezii.
Din cauza temperaturilor anuntate in scadere pentru toata saptamana, sunt asteptate noi dificultati de circulatie.
Masacru in Gaza
Proiectilele trase de tancuri israeliene au ucis cel putin 40 palestinieni in apropierea unei scoli aflata sub patronajul ONU, in Fasia Gaza. Potrivit informatiilor, doua proiectile au explodat in apropierea scolii, iar cei aflati in cladire si in apropierea acesteia au fost loviti de schije.
Mai multe zeci de persoane au fost ranite in urma atacului produs la scoala al-Falluj din tabara de refugiati Jabaliya. Printre cei ucisi se afla si copii, sustin martorii, care au afirmat ca scoala era folosita ca adapost de palestinieni. Un purtator de cuvant al armatei israeliene a declarat ca verifica informatiile.
In cursul diminetii de ieri, un atac aerian israelian a provocat moartea a trei persoane la o alta scoala aflata sub administrarea ONU. Oficiali medicali din Gaza au declarat ca peste 598 de palestinieni au fost ucisi de la debutul operatiunii israeliene, la 27 decembrie. Israelul afirma ca operatiunile militare au fost declansate cu scopul de a pune capat atacurilor cu rachete lansate de militantii Hamas.
Israelul a parasit Gaza in 2005, dupa 38 de ani, insa retragerea nu a dus la imbunatatirea relatiilor cu palestinienii din teritorii, asa cum sperau oficialii din Israel. Militantii palestinieni au lansat de-atunci mai multe atacuri impotriva comunitatilor israeliene aflate la frontiera cu Gaza, iar Israelul a raspuns prin operatiuni militare. Ministerul israelian de Externe sustine ca, intre 2000 si 2004, Hamas a ucis aproape 400 de israelieni si a ranit peste 2000 in 425 de atacuri.
De asemenea, militantii au tras peste 3000 de rachete Qassam spre Israel intre 2001 si mai 2008, lansand si 2500 de atacuri cu mortiere. 19 israelieni au fost ucisi in 2008 in urma atacurilor cu rachete ale Hamas.