De fiecare data cand se apropie Sarbatorile Craciunului, in inimile noastre se naste o lume noua, o lume de basm, o lume de vis. E lumea “florilor dalbe“ si a “lerui ler“, e lumea care, cu nostalgie, ne aduce aminte fiecaruia de leaganul copilariei noastre, cu vatra lui de dor si frumuseti, cu cetinile si obiceiurile strabune, pastrate ca o sfanta mostenire.
Aceasta mare bucurie sufleteasca a exprimat-o poporul nostru prin colinde, dar nu sunt altceva decat armonii muzicale de o rara frumusete, care cuprind episoade biblice referitoare la momentul Nasterii Pruncului Sfant intr-o pestera din Bethleem. Colindatorii infatiseaza, tainic, pe ingeri si pe pastorii care au venit sa i se inchine Lui, dar si pe insusi Hristos, care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu, asteptand ca si noi sa raspundem cu bucurie chemarii Sale.
Astfel, colindatul nu se poate defini decat in functie de ceea ce face Hristos pentru noi in aceste zile. Cel care nu se pregateste cu prilejul Sarbatorii Craciunului nici nu se implineste.
Sfantul Simeon Noul Teolog afirma fata de aceasta ca “omul trebuie sa pregateasca un salas in fiinta sa pentru ca Hristos sa se nasca in el“. Si cum putea face omul acest lucru ? Tocmai prin pregatirea din timpul postului Craciunului, adica prin spovedanie si impartasanie, cand si-L impropriaza pe Hristos in el si-L face sa lucreze cele bune. Exigentele mantuirii personale sunt: credinta si faptele bune.
Colindele au contribuit la pastrarea credintei celei adevarate, la mentinerea graiului, a simtirii si trairii romanesti si crestinesti de-a lungul zbuciumatei, dar si bimilenarei sale istorii.
De aceea, frumoasele melodii si armonii ale colindelor de Craciun trebuie sa fie si sa ramana, pentru fiecare suflet de Crestin, o chemare sfanta la o viata noua, la o viata cu adevarat crestineasca, traita dupa voia lui Dumnezeu si cu permanent indemn la intelepciune si bunatate, la dragoste si intelegere, la pace si infratire, pentru a deveni, cu adevarat, o faptura noua, un om nou, iar in locul darurilor pe care cei trei Crai de la Rasarit le-au adus Pruncului Sfant, noi sa-i aducem aurul Credintei, smirna nadejdii si tamaia dragostei noastre curate, pentru ca numai atunci Iisus se va naste cu adevarat si in inimile noastre.
“Astazi vin sa-mi plec genunchii inaintea ieslei Tale,
Copilas din alta lume, obosit de frig si cale.
Si-mi plec inima si fata, Copilas din zarea-albastra,
Si ma-nchin cu umilinta, Calator prin lumea noastra.
***
Nu am smirna ca si Magii, nici tamaie si nici aur,
Lacrimile pocaintei imi sunt singurul tezaur.
Si le-aduc acum-nainte cu sfiala si rusine,
Copilas venit din ceruri sa porti crucea pentru mine.“
Preot Stefan Al.SAVULESCU
