Basescu & Becali

Cele doua nume din titlu reprezinta tot atatea persoane arhicunoscute in tara noastra, despre care zilnic se spune cate ceva. Primul se afla in conducerea tarii, celalalt se-nvarte, mult, in fotbal, si cocheteaza cu politica. Dar nu trebuie sa faca, de altfel, ceva anume ca sa se vorbeasca despre ei, pentru ca ambii, vorba lui Nenea Iancu, au n-au treaba, sunt prezenti in pagini de ziare, pe micile ecrane sau pe posturile de radio. Fireste, nu mai apar impreuna, cum se petreceau lucrurile nu cu mult timp in urma – v-amintiti ce chef de chef servea Traian Basescu in compania patronului formatiei Steaua, cand aceasta juca ceva fotbal in Champions League – ci independent unul de celalalt. Dar se vorbeste mult despre ei pentru ca se aseamana din multe puncte de vedere.
Prima compatibilitate, in ceea ce-i priveste, este chiar disponibilitatea reciproca de a chefui, c-asa-i romanul, c-asa-s presedintii! Si spunand astfel, trebuie sa subliniem ca amandoi sunt presedinti – unul de stat, celalalt de partid. Dupa cum, si reciproca este valabila, adica Basescu este si lider politic – ca doar PD-L-ul nu poate fi revendicat de nimeni altcineva, iar lui Becali, functia suprema in stat ii este harazita de Dumnezeu, el crezand in aceasta perspectiva si chiar visandu-se conducatorul natiei. In acelasi timp, insa, este foarte adevarat, nu se stie, despre niciunul dintre ei, cat se va mai chinui sa duca astfel de poveri!
Similitudini la cei doi ar fi, daca este sa fim un pic malitiosi, chiar in modul lor de exprimare…dezinvolta, care si-ar avea originea in chiar prima silaba a numelui pe care-l au. Cand este exuberant, Ba-sescu nu se opreste din „ha, ha, ha!”, in timp ce la Be-cali, in aceeasi stare euforica, reverbereaza ecourile onomatopee ale preocuparilor din tinerete „he, he, he!” (am despartit prima silaba a numelui fiecaruia pentru a se observa mai usor, cum se manifesta cei doi cand se simt bine!). Si daca tot ne-am referit la antecedente, este cazul sa spunem ca si Basescu, si Becali au cate ceva atarnat de coada, acel ceva nefiind vreun cadou de la Mos Craciun, ci cate un dosarel la DNA, botezate dupa chipul si pasiunile fiecaruia: „Flota” – pentru Traian Basescu, „Valiza” – pentru Gigi Becali.
O alta asemanare flagranta dintre cei doi este ca amandoi au fost supusi, in ultima vreme, la aceleasi cazne. Cum se stie, Traian Basescu sufera mai demult de boala schimbarii premierilor. Virusul sau, de ce nu, patima schimbarii prim ministrului tarii a devenit evidenta acum vreo patru ani cand, ca din senin, bunului sau camarad din fosta Alianta DA i-a aratat cartonasul rosu si i-a spus „Out!”, pentru a lasa locul altcuiva ce-i era basescului la suflet. Nu i-a tinut insa, figura, chiar daca a recurs la toate „faulturile” posibile la adresa lui Calin Popescu Tariceanu. Abia acum, in acest sfarsit de an, pe neasteptate, cand nici in cele mai negre visuri nu si-ar mai fi inchipuit schimbarea premierului, Traian Basescu a fost nevoit sa desemneze un alt prim ministru in locul celui pe umerii caruia a varsat, candva, lacrimi – e-adevarat, din motive pe care inca le comentam, in fel si chip, pentru ca nu vrem sa dam vina doar pe presedintele Basescu!
In schimb, la Clubul Steaua, schimbarea frecventa a antrenorilor – care „se joaca” mai tare decat in Liga Campionilor – este apanajul exclusiv al lui Gigi Becali, patronul, atoatestapanitorul si dictatorul formatiei din Ghencea. Antrenorii – care pot fi asemanati cu un fel de prim-ministri ai formatiilor pe care le conduc – au inceput sa se-nvarteasca atat de tare pe la carma ros-albastrilor, incat i-a ametit de tot pe fotbalisti, acestia nemaigustand din cupa victoriei de vreo 14 partide sustinute si pe teren propriu, si in deplasare, si in tara, si in strainatate!
O vorba romaneasca spune ca aceia care se aseamana se aduna; iar daca Traian Basescu si Gigi Becali au apucaturi asemanatoare, nu-i vremea trecuta ca ei sa traiasca un eveniment similar – infrangerea. Numai ca atunci nu va mai semana unul cu celalalt, deoarece fiecare va plati in functie de ceea ce a…semanat!