Judecatoria Ploiesti are, in sfarsit, conducere stabila !
Adjudecat! Astfel se poate spune despre scaunul de presedinte al Judecatoriei Ploiesti, avand in vedere ca, din iunie 2006, interimatul la conducerea acestei instante a fost asigurat de, nu mai putin, patru magistrati. Cel caruia ii revin, pe o perioada de trei ani, prerogativele de presedinte al instantei ploiestene este magistratrul Corneliu Sologon, castigator al concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
De altfel, in urma concursului organizat de catre CSM in aceasta toamna, au mai fost ocupate si posturile vacante de la trei parchete din judet.
Astfel, la instanta acuzarii din Campina, prim-procuror este Gheorghe Graur, Mizilul il are, tot in aceeasi functie, pe Valerian Stanca, iar la Parchetul de pe langa Judecatoria Sinaia a castigat concursul Iulian Vaduvan.
Revenim la cea mai mare judecatorie de pe raza judetului; Ploiestiul are, cum spuneam, in sfarsit, un presedinte. Cum s-a resimtit lipsa unei conduceri stabile, atat in ceea ce priveste personalul institutiei, cat si in ceea ce-i priveste pe justitiabili, veti afla in ziarul de maine, cand vom publica interviul cu noul sef al instantei.
(F.T.)














