Prin vazduh, conform traditiei infractionale, apar Obiecte Zburatoare Luminoase
Traditia este ca politistii sa aiba, in aceasta perioada premergatoare Sarbatorilor de Iarna, ocazia de a se lua la intrecere cu echipa pirotehnica din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Prahova. Astfel, daca ultimii gasesc bombe, grenade ofensive sau defensive, proiectile provenite din cel de-al doilea razboi mondial, neexistand o lege scrisa prin care acestea sa iasa singure la iveala, altfel stau lucrurile cu cei care pun de cate-o mica explozie prin trenuri, pe strazi, la parterul blocului sau, nu in ultimul rand, pentru furnizorii de armament.
Si, continuand paralela cu pirotehnistii, sa mai adaugam ca, daca acestia gasesc munitie prin toate localitatile judetului, aidoma se intampla si cu „razboinicii de sezon”.
Cazuri concrete: la Slanic, a fost depistat A. Augustin, care comercializa ilegal – cum altfel? – lumanari scanteietoare. I-a fost intocmit dosar penal. La randu-le, politistii Serviciului Transporturi Feroviare Ploiesti, in timp ce isi efectuau controlul de rutina pentru prinderea „blatistilor”, au dat in tren, de B. Ionel, din Urziceni, care, ce-i drept, nu arunca fumigene in ei, spre a i se pierde urma, ci vindea petarde. Si acestuia i-a fost intocmit dosar penal.
In sfarsit, dintre multele exemple de incalcari ale legii, sa mai amintim ca si administratorul unei societati de profil din Ploiesti vindea „pe sest” obiecte pirotehnice.
Una peste alta, se poate spune ca politistii umbla cu colindul , “fredonand” din art.31 al Legii privind regimul materialelor explozive, care prevede: “Confectionarea, detinerea comercializarea, folosirea sau orice operatiune cu obiecte artizanale , precum si a artificiilor se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la un an”. In respectiva lege mai sunt trecute si “obiecte zburatoare luminoase” (OZL), ceea ce este cu totul si cu totul altceva decat Obiectele Zburatoare Neidentificate (OZN). Ultimele raman in sertarele politiei cu Autor Necunoscut, in vreme ce pentru Obiectele Zburatoare Luminoase se gaseste sursa lansarii, iar locul depozitarii celor care le lanseaza este dupa gratii, cum zice legea.
(A.P.)














