Coreea de Nord si-a exersat retorica antiamericana, numind-o “imbecila” pe secretarul american de stat, Condoleezza Rice. Afirmatia a aparut, ieri, pe agentia oficiala de presa de la Phenian, cu cateva zile inainte de summitul ASEAN care va aborda tema rachetelor si a programului nuclear nord-coreean.
Rice a fost acuzata pentru declaratia prin care spunea ca tirurile cu racheta efectuate la 5 iulie au fost “iresponsabile” si “periculoase”. Aceasta declaratie nu poate fi interpretata decat ca o izbucnire a unei “imbecile politic”, mentioneaza agentia nord-coreeana de presa. Rice si omologul sau nord-coreean, Paek Nam-Sun, sunt asteptati in aceasta saptamana la summitul Asociatiei Natiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN) de la Kuala Lumpur.
Observatorii sperau ca cele sase natiuni implicate in negocieri – Coreea de Nord si de Sud, China, Statele Unite, Japonia si Rusia – vor relua discutiile despre programul nuclear nord-coreean, blocat din luna noiembrie.














