Sute de familii cer teren de la primarie ca sa-si ridice case
In Azuga, in baza Legii 15/2001 au fost acordate gratuit, pana in momentul de fata, 74 de loturi in vederea construirii de case – proprietate personala. Dupa cum se vede si in imaginea alaturata, imobilele sunt in diferite stadii de construire. De la reprezentantii administratiei locale am aflat ca solicitarea de acordare de loturi pentru constructia de locuinte este foarte mare. Concret, pe adresa Primariei Azuga sunt inregistrate aproape 300 de solicitari. Din pacate, tinerele familii din acest oras mai au ceva de asteptat pana cand pe cererea lor va scrie “Aprobat”. Motivul? Dum cum ne declara recent primarul orasului – Adrian Purcaru – ca sa se mai poata acorda, gratuit, loturi ar trebui sa se extinda extravilanul localitatii cu inca 20, chiar 50 de hectare, in zona de nord a orasului. Numai ca, “zona aceasta unde ne-am gandit noi ca s-ar preta extinderea suprafetei care ar putea fi impartita in loturi in vederea construirii de locuinte este actualmente teren forestier, administrat de catre Romsilva. Care ar fi solutia? Un prim pas ar fi ca sa se modifice limitele ariei protejate natural, care este situata la limita dintre Azuga si Predeal, astfel incat administratia azugeana sa poata face schimb de teren cu Romsilva, noi putand da la schimb o serie de goluri alpine pe care le avem in administrare”.
N.DUMITRESCU














