Ninsorile din ultimele zile au depus straturi apreciabile de zapada pe munte, ademenind, cum era si firesc, foarte multi amatori de schi sau, pur si simplu, de plimbare in aerul tare al inaltimilor. Ieri, de exemplu, telecabinele din Sinaia si Busteni au fost luate cu asalt de la primele curse, turistii facand „coada” pentru a reusi sa ocupe locuri pentru Babele, Cota 1400 sau Cota 2000. Cum si vremea a fost favorabila, angajatii de la cele doua mijloace de transport pe cablu au fost ocupati, cum se zice, pana peste cap, dar au fost amabili si ne-au declarat cateva date de interes pentru cei care doresc sa faca plimbari pe munte. Astfel, la Sinaia, programul telecabinei incepe la 8,30 – cu prima cursa spre Cota 1400. In timpul saptamanii, programul de functionare al telecabinei este adaptat solicitarilor, astfel ca, de luni pana vineri, ultima cursa este programata la ora 15,45 – de la Cota 2000, si la ora 16 – de la Cota 1400. Sambata si duminica insa pe vreme favorabila, programul se prelungeste cu o ora, astfel ca ultima cursa de la Cota 2000 pleaca la ora 16,45, iar de la Cota 1400 – la ora 17.
La Busteni, telecabina spre Babele porneste in prima cursa tot la ora 8,30, iar ultima cursa este programata la ora 15,45. Aici programul nu mai sufera modificari pe tot parcursul saptamanii, cauza fiind traseul foarte lung – de 4,5 km – dintre oras si Babele.
In ceea ce priveste tarifele care se percep pe fiecare traseu, factori responsabili de la cele doua instalatii de transport pe cablu ne-au declarat ca pana ieri pretul unui bilet pe ruta Busteni-Babele si retur a fost de 47 de lei, copiii sub 12 ani platind doar 23 de lei. De asemenea, pentru o cursa Sinaia-Cota 1400 se plateau 22,50 lei (dus-intors), iar pentru Sinaia-Cota 2000 (dus-intors) – 45 de lei, copiii sub 12 ani achitand tot jumatate de pret.
Am precizat anterior ca pana ieri s-au platit tarifele mentionate deoarece de astazi – dupa cum ne-au declarat interlocutorii nostri – acestea vor fi majorate. Nimeni insa nu stia cu cat si la ce nivel vor ajunge deoarece, „nici un sef nu ne-a dat vreo dezlegare, iar birourile sunt inchise, personalul de specialitate aflandu-se in weekend!” Aceasta ne determina sa tragem concluzia simpla ca, odata cu zapada, pe traseele de transport pe cablu din Sinaia si Busteni au sosit si tarife noi.
Leon CHIRILA