“Politicul nu a dorit ca in Romania sa existe o politie puternica. Si nu ma refer aici la actualul Executiv, ci la toate guvernele care s-au perindat de-a lungul perioadei postdecembriste “, este concluzia agentului sef Florin Ionita, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) – Biroul Teritorial Prahova. Si daca, acum doua saptamani politia ameninta cu boicotarea alegerilor, liderul prahovean al SNPPC ne-a mai reiterat si alte nemultumiri.
„Nu-i rostul nostru sa pazim sectiile de votare”
„Daca s-ar dori sa ne respectam strict atributiile, noi nu am avea ce cauta la alegeri. Nici sa pazim sectiile de votare, nici buletinele de vot. Intr-un stat normal, politia are atributii stricte”. Iar in ceea ce priveste “atibutiile stricte”, interlocutorul nostru ne-a dat ca exemplu angajatii din cadrul serviciului Judiciar, adaugand: “Am inaintat procurorului general al Romaniei o cerere in acest sens, dar am primit un raspuns «in coada de peste». Adica, nici macar ei nu sunt degrevati de aceasta sarcina in ziua alegerilor, ceea ce, repet, nu este firesc”.
Timorarea
Intamplarea nefericita de la Filipestii de Padure – cand un politist a tras intr-un agresor – l-a mahnit si mai tare pe interlocutorul nostru. Nu neaparat de grija victimei, ci de faptul ca „acum, politistul este cercetat si, va dati seama, om fiind, este stresat. Faptul ca trebuie justificat orice glont tras nu cred ca este de natura sa aduca un serviciu politiei, in general”. Contextul in care s-a facut afirmatia: faptul ca generatiile tinere de politisti ar putea fi timorate la gandul ca odata ce isi indeplinesc misiunea, vor trebui sa justifice de ce isi indeplinesc misiunea.
Banii
Discriminarea in ceea ce priveste ajutoarele banesti primite de familiile militarillor care mor pe front (80.000 de euro) fata de cele ale politistilor care pier in misiune („numai 20 de mii de euro”) i se pare, de asemenea, nedreapta. Ba, ca argument pentru faptul ca politicul nu doreste un serviciu politienesc puternic, ne-a mai spus: “Acesti bani vor putea fi primiti pentru cei care, Doamne fereste!, isi pierd viata dupa 1 ianuarie 2009, fiindca de anul viitor va intra in vigoare legea”. Si, cum aceasta (legea) nu este retroactiva, cine se va duce ori s-a dus pe lumea cealalta in cursul anului 2008, in misiune fiind, nu va beneficia de suma amintita (20.000 de euro).
Birocratia
Pentru a ne convinge ca politistii vor, intr-adevar, sa se achite de sarcini asa cum se cuvine, presedintele SNPPC a mai amintit si birocratia existenta uneori, in relatia cu Parchetul. „Dupa ce efectuam cercetarea penala, trebuie sa inaintam dosarul cu acte premergatoare la procuror. In acest context, nu mi se pare normal sa avem acces dupa un program strict – intre orele 9 si 12- fiindca noi nu mergem in audiente, ci in interes de serviciu”. Ni s-a mai amintit – tot ca argument al ideii ca nu de putine ori, politia nu poate sa-si faca datoria – faptul ca au fost musamalizate anumite dosare prin tara, „dosare in care erau implicate nume grele, dovada ca legea nu este una si aceeasi pentru toti”.
T.FLORIN

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorSportivii electorali