Dinu SARARU
Oratoria electorala uninominala cunoaste in aceste ultime zile dinaintea scrutinului, fireste cu concursul neprecupetit al avalansei de candidati, majoritatea derizorii – ilustrand, chipurile, participarea intelighentiei nationale, atrasa in campania uninominala ca sa dea noblete viitorului Parlament – infatisari de un umor indicibil, capabil sa-l lase pe Caragiale uitat intre copertele celebrelor lui Opere. Titlul tabletei de fata, reproduce si el o astfel de contributie oratorica izvorata din devotamentul instantaneu al candidatului intelectual fata de soarta ingrata a alegatorului, scufundat, evident, dupa semnificatia dramatica a apelului adresat la sfarsitul discursului electoral, intr-un somn de moarte, asa cum a fost constatat, acesta (somnul) si in poemul lui Andrei Muresanu, devenit imn national. De altfel, aici se vede si cum se innoada in capul candidatului marea traditie literara cu actualitatea noastra stringenta si cum intelege candidatul gravitatea starii de somnolenta politica a natiunii careia i se adreseaza cu pateticul Frati romani!, dupa care vine strigatul incalzit, totusi, de personalizarea amicala a fratilor romani prin dulceata acelui Nenica, intalnit semnificativ, nu-i asa, si in vestitele versuri populare din cantecul de dragoste ,,Marioara lui Nenicu”!
Acum, noi ne amuzam, insa discursul cu finalul cu pricina a fost rostit la televiziune, ca sa zic asa in fata natiunii, si nu de oricine, ci de catre un mare actor roman aflat la senectute si, din pacate pentru el, destul de strain – inainte de vreme – de lumea dezlantuita de azi, cucerit, sarmanul, de catre liderul unei formatiuni participante la alegeri si cu sanse frisonante de a accede in Parlament. Umorul involuntar ii urmareste indeaproape pe multi dintre candidatii cultural-sportivi si de divertisment, lansati in cursa electorala cu, zic eu, un cinism feroce, dar si acesta, poate involuntar, astfel incat prezenta lor, fie in Camera , fie in Senat va fi pagubitoare si pentru ei – care numai de roluri comice n-aveau nevoie – dupa cum ne-alegerea lor va fi la fel de trista, pentru ca sarmanii n-aveau nevoie de o cadere la mijlocul sau la capatul unei cariere. In sfarsit, pana la numararea voturilor, competitia uninominala a scos in lumina si destule alte figuri pitoresti venite chiar de pe baricadele bataliei politice – unele direct necunoscute, dar si numeroase impuse de stagii partinice care le-au consacrat – cu larga masura – incompetenta. Una dintre acestea, vestita pentru agresivitatea ignorantei sale enciclopedice, cum ar fi zis filosoful Petre Pandrea, nu osteneste sa ne surprinda prin disponibilitatea ei, sub raportul inventiei culturale, inventie acoperitoare a unui adevarat hau al inculturii din care se smulge necontenit surazatoare pentru a mai innadi un sirag de perle in stare sa declanseze hohote de ras chiar si in cele mai dramatic zguduitoare clipe. Ipochimena e, insa de o seninatate adolescenta care se pare ca o ajuta fericit si la catedra universitara unde a fost imbratisata fara perdea de un adevarat rectorat al lichelismului slugarnic slinos.
O caracteristica esentiala a acestor triste plutoane ale ratarii, jertfite pervers pe altarul campaniei uninominale, este violenta, sigur demagogica, a anticomunismului de care intelighentii pomeniti fac atata parada, asa cum se dovedeste cu autorul discursului amintit, care n-avea nevoie sa-si faca uitate roluri importante artistic in piese si filme venind sa evoce o anumita perioada din istoria Romaniei, pe care si el a slujit-o cu harul sau de zile mari, binemeritand la vreme cu prisosinta. Ce sa spuna despre acest candidat alegatorii, milioane care l-au vazut si aplaudat in filme, unele antologice si capabile sa infrunte timpul si pe care el le uita si ipocrit si las si pezevenghi?
Dar sfera lichelismului e mult mai bogata decat am incercat sa arat astazi aici, iar uninominalul ar fi avut toate datele sa contribuie la cernerea sitei si sa favorizeze o selectie autentica si cu adevarat morala si exigent profesionista daca atmosfera generala care incetoseaza societatea noastra nu ar favoriza confuzia valorilor, liberschimbismul traditional – reinviat de ciolanul electoral, lupta pentru Puterea care ajuta la catararea pe sacul cu bani – din varful caruia se vede atat de bine ce se mai poate fura, cum se poate fura si cu cat se poate plati tacerea din jurul furtului, si legea Codrului Vlasiei.
Comedia grotesca din apelul rostit cu glasul unui martir al luptei pentru dreptate.
Frati romani! Desteapta-te, Nenica! mi se pare emblematica pentru zilele noastre. Nu ne ramane decat sa ne recastigam luciditatea din satira lui Caragiale ca sa putem Spera. Altfel, ne vedem obligati sa strigam si noi: „Frati romani! Desteapta-te, Nenica!”
