Liderul se schimba, daca nu din zi in zi, de la saptamana la saptamana. Ba este Prahova, ba Iasiul. Nu, nu este vorba despre fotbal, ci despre zacamintele de explozibil. Iar in ceea ce-i priveste pe specialistii care se ocupa cu dezamorsarea acestora, se prea poate sa albeasca mai devreme fie cei din Moldova , fie cei din Muntenia. Fapt este ca trebuie sa faca si meseria asta cineva (o fi meserie ?) cu asumare de risc. Nu de alta, dar cazuri nefericite exista in istoria recenta: in 2002, cineva a murit in urma unei explozii. Doi ani mai tarziu, o fetita de 13 ani a fost, din fericire, numai ranita. Tot in acelasi an, cineva se apucase sa foloseasca un proiectil pe post de dorn. Nu s-au inregistrat victime…
Ziua Recoltei pentru munitie !
109.525 – acesta este numarul de elemente de munitie gasite, de catre echipa pirotehnica din cadrul ISU Prahova, din 1990 pana in ziua de azi. “Sunt bombe de aviatie de diferite calibre, proiectile, grenade ofensive sau defensive, tot arsenalul”, ne-a precizat colonelul Stroe Titu (in foto), seful echipei pirotehnice. Iar anul 2008 pare sa fie unul cu recolta bogata, atat cantitativ, cat si calitativ: de la inceputul anului, au fost dezamorsate, cu predilectie, bombe de aviatie de 100 de kilograme. Apoi, mai multe de cate 10 kilograme. Iar restul – schije, proiectile si alte asemenea, care intra in cotidian. ” Atat de cotidian incat chiar ne intrebam, la reuniunile de instructaj cu colegii nostri, cand se va termina al doilea razboi mondial, fiindca recolta este din ce in ce mai bogata”. Iar la o adica, s-ar putea institui chiar o zi a recoltei pentru munitie…
Balastierele, pe post de detectoare
S-a facut chiar si o harta cu localitatile cele mai expuse pericolului de explozie. Ploiestiul sta pe un strat de pulbere, ca tot avem noi apucaturi balcanice. Este urmat de un alt municipiu – Campina. Iar noi venim cu adaugirea neavenitilor: “Si desigur, in zona de campie gasiti cel mai mult armament”. Iar specialistul continua: “…urmeaza Busteniul, Sinaia, Comarnic, Brebu… Sunt ramasitele luptelor purtate de catre vanatorii de munte”.
Ni se povesteste, apoi, ca la profani, cum se decoperteaza terenul pentru a scoate proiectilul: pe straturi, din 60 in 60 de centimetri. Iar cea mai mare adancime la care s-a ajuns a fost la doi metri. Regula este, insa, a fi facute sapaturi intre 80 de centimetri si un metru. Se umbla cu detectoarele de metale, care mai ” mint” si ele cateodata, fiindca in loc de bomba, se gaseste cate o traversa de cale ferata. La concurenta cu aparatura sunt balastierele. “La Cocorastii Colt, de exemplu, dupa ce se excaveaza, se descopera si munitie. Apoi, intervenim noi. De regula, balastierele, care exploateaza ritmic, se poate spune ca ne sunt de ajutor. Cat priveste starea de functionare a proiectilelor, acestea sunt, in proportie de peste 90% functionabile”.
– Aveti emotii atunci cand manevrati o bomba de avion?
– Teoretic, nu. Sau, cel putin in momentul dezamorsarii, nu ne concentram decat pe ceea ce avem de facut.
– Dupa aceea ?
– Mai apoi, ne trezim cu inca vreo cateva fire albe in cap. Iti pastrezi sangele rece in timpul misiunii, ca sa spun asa, dupa care, pe de o parte rasufli usurat, iar pe de alta, nu de putine ori, iti dai seama ca putea sa explodeze bomba.
– Spuneati ca sunt in proportie de 90% functionabile…
– Da, fiindca sunt de provenienta ruseasca, germana sau americana. Nu isi permiteau luxul de a face un lucru de mantuiala.
Treaba serioasa
Cum, de altfel, nici echipa pirotehnica, compusa din numai patru oameni, nu face lucru de mantuiala. Este un risc asumat si, tototata, constientizat. “ Nu de putine ori, in afara de focosul propriu-zis, mai exista si altele. Trebuie sa umblam cu atentie. De altfel, nici nu actionam pe timpul noptii, fiindca riscul ar fi prea mare”
Pe de alta parte, la lumina zilei, exista riscul exploziei. Conservate peste o jumatate de secol, pentru ca, mai apoi, sa ajunga in alt ambient, bombele pot suferi modificari importante. De aceea sunt ridicate imediat si duse in loc sigur pentru depozitare. Apoi, la Boldesti sau Rafov, se porneste al treilea razboi judetean. Sunt detonate in poligoanele special amenajate din cele doua localitati.
* * *
Din 1990 si pana azi, au fost gasite, in 84 de localitati, 105.525 elemente de munitie – bombe, proiectile, grenade. Cat cantareste captura ? Greu de spus. Sa tot fie sute de tone, mii… Iar la subsol, altele asteapta cuminti sa fie detonate.
Iar la intrebarea „Cand va fi concediata echipa pirotehnica condusa de colonelul Stroe Titu, pe motiv de lipsa de activitate , de lipsa de obiect al muncii”, raspunsul este in text: ” Chiar ne intrebam, intre noi, la instructaje, cand se va sfarsi al doilea razboi mondial ?”.
FL.TANASESCU