„Toate-s vechi si noua toate”
Lucian AVRAMESCU
Doua evenimente m-au impins sa aleg un vers din Glossa eminesciana drept titlu pentru aceste insemnari. Primul este sinonimia prabusirii leului in campania precedenta, de acum patru ani, si in preajma actualei campanii pentru noul parlament. Acum patru ani euro ajunsese, daca imi aduc eu bine aminte, sa valoreze 44 de mii de lei, iar dolarul suise si el la 33-34 mii lei. Zilele trecute, casele de schimb din Bucuresti vindeau un euro cu peste 4 lei noi, iar dolarul ajunsese si el la 3 lei. Sa sufle campaniile electorale aer otravit in gura bietului nostru leu imbolnavit de oftica? Sa fie leul mereu primul care pierde alegerile? Oricum imbulzeala de revendicari miroase a facatura. Sunt absolut convins ca nimeni nu crede ca salariile, ale bugetarilor mai ales, pot sa urce peste noapte, facand o tumba ministerele de resort, la dublul si chiar triplul cifrei de ieri. Spectacolul trebuie insa sa se tina. Actorii, regizorii, sufleorii isi stiu fiecare partitura. Biletele s-au vandut. Cum sa contramandezi circul? Am mai trait asa ceva? Am mai vazut asa ceva? Parca da. Si nu mai demult decat acum patru ani.
O alta intamplare, petrecuta, fara nicio contributie din partea mea, – am jucat simplul rol de spectator – in aceasta dimineata, m-a trimis si ea la versul eminescian. Pilotam eu prin Piata Victoriei, intr-o mare de masini, catre redactia A.M.Press. Brusc, ca din senin, toate intrarile pietei au fost luate in primire de politisti si politiste din cale afara de agitati. Cu toate ca aveam verde in fata a trebuit sa ascult somatia unei blonde cu chipiu care, prin gestica, anunta un cataclism. M-am uitat indarat sa vad daca nu arde sediul Guvernului. Nu ardea. Nu ardea nici Muzeul Antipa aflat in fata mea. Masina mea si altele doua au ramas intepenite in mijlocul spatiului atator mitinguri, marsuri si serbari electorale. Dinspre Aviatorilor nu mai venea nimic. Calea Victoriei s-a facut si ea pustie in timp ce Bulevardul Kiseleff se umplea de autoturisme ca un mat gros indesat cu tocatura la Craciun. Niste lumini clipocitoare mi-au atras atentia spre Statuia Eroilor Aerului. Din acea directia a venit intai un politist pe motocicleta. Imediat un autoturism al politiei care tuna o somatie: „Pietonii sa ramana pe loc”. Nu “rog” pietonii sa nu traverseze, sa nu stranute, sa nu duca mana la buzunar ca se interpreteaza, ci scurt, “ramaneti nemiscati”. Ce au nenica astia cu bietii oameni? Merg pe trotuare, unii cara sacose, au treburi, au serviciu, se grabesc. De ce te bagi cu un ordin militar in viata lor? Lamurirea venea, pe trei coloane de masini, ocupand toate cele trei benzi ale bulevardului, tot de pe Aviatorilor. Politie in fata, politie in spate, masini negre cu SPP-isti vigilenti de-a dreapta si de-a stanga unei limuzine intunecate. Prin geamuri, o secunda, am zarit profilul plesuv al presedintelui. Domnul Basescu pleca pe la 10.30 dimineata din Primaverii, Vila Lac 3, spre Cotroceni. In acea vila, devastata la Revolutie de poporul manios, care iesea de acolo cu hainele de blana ale Elenei Ceausescu si caciulile de astrahan ale regretatului impuscat, dormise si defunctul. La Cotroceni, fostul Palat Regal, spre care se indrepta nu tocmai matinal domnul Basescu, isi facuse birou si Nicolae Ceausescu. Coloana intunecata, de masini cu sirena, care se scurgea acum de-a lungul Caii Victoriei, m-a lasat prada unor amintiri intunecate si ele. N-am observat gestul politistei care imi dadea liber. Nervoasa, a apelat la fluier. Am demarat. Mai calma, domnisoara, i-am zis prin geam, dar nu sunt sigur ca m-a auzit. Asta a fost tot. Dimineata de octombrie in Bucuresti. Acelasi octombrie de acum un an, de acum 20 de ani, de acum 50 de ani. „Toate-s vechi si noua toate”.
