Autumnale penibile
Dinu SARARU
Intram in Octombrie parca mai grabiti ca niciodata, fiindca septembrie ne-a inselat facandu‑ne sa credem intr-o toamna blanda, calda, lunga, aromitoare, dupa o vara caniculara, imposibila, secatuitoare, sfasiata absurd de ploi torentiale, de inundatii pagubitoare national; in sfarsit, speram sa ne putem trage sufletul, sa rezistam la canonada promisiunilor de mai bine lansate in tromba de cele trei partide hotaratoare la urne, insotite de agresivitatea venirii anemicilor conservatori in intampinarea saracilor cu un sac intreg de daruri ale unui Mos Craciun neasteptat de generos si de intempestiv tinand seama de faptul ca formatiunea mogulului de presa nu poate rezista trendului decat adapostita sub aripa unui solid inainte-mergator.
Cum ziceam, asadar, Septembrie ne-a luat prin surprindere, cu cer innorat, cu ploi taraitoare de toamna rece, cu zloata si ninsori neasteptate la munte, cu spectrul unei ierni grele, cu putine sperante de soare belaliu, in asteptarea unui brumar sufocat de presiunea atmosferei incarcata la maximum de electricitatea negativa a campaniei electorale care a plonjat direct in absurd cand, la mai putin de trei luni inaintea datei fatidice a alegerilor, votul uninominal pentru care ne batem galagios de doi ani, daca nu mai mult, e amenintat cu pierderea valabilitatii juridice.
Adaugati la acestea cherela dintre cele doua Palate ale Puterii, infierbantata din nou, cu o ambitie si mai mare decat pana acum si veti obtine, daca aveti rabdarea sa nu va pierdeti firea, imaginea unei societati departe de a exprima orgoliul si siguranta integrarii europene, Ba dimpotriva, imaginea unei lumi apartinand inca, si agresiv, tuturor slabiciunilor caracteristice tarilor de starea a treia!
Nu cred ca se cuvine insistat mai mult asupra acestei concluzii, evidente, cu atat mai mult cu cat pomenita cherela antreneaza, la fata de cortina, cum se spune in teatru, toate nivelurile, toate treptele administratiei, de la primaria comunei la prefectura, la minister, la primul ministru, la Cotroceni. Nimic nu opreste pe nimeni sa-si dea poalele peste cap, sa se injure ca la usa cortului, sa se gratuleze cu apelativele Hot, Tradator, Spion, Agent al unei puteri straine, Vanzator de tara, Spoliator al bogatiilor poporului, Vampir care suge sangele poporului, exact ca in Caragiale, cel mai urat scriitor al lumii liberale romanesti si al liberalismului incat pana si numele de pe frontispiciul Nationalului i-a fost dat jos, nu numai statuia din fata intrarii sale, un biet omagiu altfel. Ei bine, paradoxurile politicianismului romanesc actual au ajuns sa fie incununte de cea mai vie calchiere a liberschimbismului interbelic, trecerea lejera de la un partid la altul ca dintr-o berarie intr-alta, dupa principiul sfant al lui Argetoianu care se justifica spunand ca nu el s-a inscris in toate partidele si a candidat pentru ele, ci ele au avut nevoire de el.
Deconcertanta calchiere a vietii politice romanesti interbelice, ilustrand forta traditiei nefaste la romani, daca se poate spune asa, traditionalismul puternic, legea sfanta, strabuna a tranzactionismului, au perpetuat mizeria politicianista pana la Inalta Poarta, acum la Bruxelles!
Deasupra tuturor, lantul Programelor de salvare a natiei din ghearele coruptiei generalizate, de care nu se face, la fel ca in trecut, nici azi, nimeni vinovat.
Din nefericire, exista, totusi o mare diferenta, peste care nu s-a putut trece. Diferenta dintre obrazul actualei clase politice romanesti si cel al clasei politice dintre cele doua razboaie. Nu e o diferenta de mijloace si de metode si de rapacitate si de lipsa rusinii cand e vorba de jaful public si de imbogatirea cu orice pret. Aceasta diferenta nu se face simtita, fiindca nu exista. Nu e vorba de diferenta dintre sloganuri, si azi, ca si in trecut, se moare de grija poporului si nu se trece peste strigatul “Patria o muerte!” Si azi, se fura ca in Codrul Vlasiei si Codrul Vlasiei rezista si se regenereaza la fel ca si coruptia. Bietul de el! Si azi se poarta intelepciunea din replica celebra a lui Alecu Constantinescu Porcul. Acesta i-a spus unui petitionar care ceruse cateva sute de hectare de padure spre exploatare, din domeniile statului, fireste, sub cuvant ca ii va da ministrului interbelic cincizeci de milioane de lei comision: “Da, draga, o suta de milioane, si poate sa stie toata lumea!”
Si azi… si asa mai departe.
Deosebirea fundamentala e ca azi, clasa politica, ambitioasa noastra clasa politica, nu poate trece de un dat fatal, diagnosticat extraordinar de academicianul Razvan Theodorescu, de curand, la lansarea editiei a treia a romanului meu “Ciocoii noi cu bodyguard”. Clasa noastra politica e, azi, spunea academicianul Razvan Theodorescu, alcatuita majoritar din TOAPE!
E vremea Toapelor, traim vremea Toapelor!
Dar despre Toape, pe larg intr-un numar viitor si, sigur, in volumul doi al “Ciocoilor noi cu bodyguard”.
