La Muzeul Cinegetic din Posada a avut loc, pe 23 septembrie, prima editie a Targului de creatie tehnico-stiintifica silvica, organizat de Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA. La aceasta manifestare au fost invitate cadre didactice ale sectiilor de silvicultura de la facultatile din Brasov, Suceava, Iasi si Oradea, precum si cercetatori ai institutelor de silvicultura, reprezentanti ai Directiilor Silvice din toate judetele tarii s.a. Cu acest prilej, au fost reliefate principalele probleme cu care se confrunta silvicultorii – legate de conservarea padurii, exploatarea rationala a masei lemnoase, impactul construirii autostrazii asupra sectorului forestier etc. – aspecte care au fost preluate de catre institutele de profil pentru a deveni, parte din ele, teme de cercetare, ale caror costuri vor fi suportate de ROMSILVA. Pacat ca o astfel de actiune are loc tocmai acum, cand majoritatea padurilor au fost deja decimate.














